Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, lansează campania „Sustenabilitatea se construiește acasă” – cu scopul de a sublinia importanța gesturilor mici în protejarea planetei noastre.
Campania va fi promovată în principal în mediul online, pe toate canalele de social media oficiale ale Dedeman, dar și pe stațiile radio naționale, evidențiind modul în care fiecare gest, indiferent de mărimea sa, poate face diferența în conservarea mediului înconjurător.
Pe lângă mesajele de conștientizare pe care le va comunica în cadrul campaniei, Dedeman dorește să-și consolideze angajamentul pentru sustenabilitate și printr-o acțiune concretă, astfel că, de Ziua Pământului – 22 aprilie, de la ora 22, toate luminile exterioare din cele 61 de magazine Dedeman din țară vor fi stinse timp de o oră.
Inițiativa va fi preluată și de către colegii din cele două divizii de real estate ale Pavăl Holding, care urmează să o implementeze în toate clădirile de birouri din portofoliu – care totalizează aproximativ 350.000 mp.
Dedeman și Pavăl Holding invită astfel întreaga comunitate să se alăture acestei inițiative și să contribuie activ la protejarea planetei noastre.
„În activitatea noastră zilnică ne străduim să fim responsabili și să avem grijă de mediul înconjurător și de comunitatea din care facem parte. Această campanie este încă un pas în această direcție, întrucât ne dorim ca fiecare dintre noi să conștientizeze cât impact pot avea acțiunile și gesturile mărunte pe care le facem. Este doar alegerea noastră dacă acest impact este unul pozitiv sau negativ. Natura ne-a oferit dintotdeauna condițiile necesare unui trai bun. Acum, mai mult decât oricând, trebuie s-o răsplătim prin grijă, cumpătare și eforturi constante, orientate către un viitor sustenabil.” – Dragoș Pavăl, Președinte Dedeman și Pavăl Holding
„Stingerea luminii în clădirile noastre de birouri timp de o oră reprezintă o acțiune simbolică, dar semnificativă, prin care ne dorim să inspirăm întreaga comunitate. Promovarea măsurilor de reducere a amprentei de carbon este unul dintre obiectivele noastre, alături de pașii pe care îi facem în direcția sporirii eficienței energetice. Cei dintre noi care iubim natura și am crescut bucurându-ne de normal și de frumos trebuie să ne dorim același lucru și pentru copiii noștri și să acționăm în consecință.” – Andreea Drugă, Managing Director Dedeman Office Division
„Preocuparea pentru eficiența energetică este o prioritate pentru noi, iar investițiile pe care le-am făcut în ultimii ani în toate clădirile de birouri din portofoliu ilustrează angajamentul nostru pe termen lung pentru un mediu și un viitor sustenabil. Prin stingerea luminilor chiar și preț de o oră dorim să atragem atenția asupra importanței pe care o au acțiunile noastre zilnice și să contribuim prin propriul exemplu la responsabilizare și grijă pentru lumea de mâine.” – Marian Roman, Managing Director Europolis Office Division
Dedeman acordă o atenție deosebită protejării mediului prin măsurile implementate în toate magazinele din rețea: colectarea și reciclarea ambalajelor și a bateriilor uzate, colectarea apelor pluviale, iluminatul cu sisteme LED, instalarea de panouri solare pe acoperișurile acestora. În prezent, Dedeman deține în total 56 de centrale electrice fotovoltaice funcționale, cu o putere totală instalată de 18.150 kWp.
Aceeași preocupare pentru sustenabilitate se regăsește și în strategia adoptată de Pavăl Holding, care a dedicat în ultimii ani investiții importante în inițiative ESG și în măsuri de eficientizare energetică pentru întregul portofoliu de clădiri.
Dedeman este afacerea de succes a doi antreprenori români. Începând cu 1992, pe parcursul celor peste 31 de ani de activitate, au dezvoltat o companie care a înregistrat un succes constant, datorat unei strategii de business desfăşurată în jurul clientului, cerinţele acestuia şi satisfacerea acestora fiind prioritare.
Pavăl Holding este vehiculul de investiții al familiei Pavăl, fiind totodată cel mai mare grup antreprenorial local, care deține compania Dedeman și multiple alte investiții de mare profil în România. Investițiile Pavăl Holding sunt plasate în sectoare diverse, precum retail, imobiliare, industrie, agricultură, energie, servicii și turism.