Companii responsabile față de mediu și oameni

Centrul pentru Legislație Nonprofit a lansat Ghidul privind achizițiile cu clauze sociale și verzi

Achizițiile publice sau private reprezintă instrumente de realizare a obiectivelor de politică publică ale guvernelor, precum și a obiectivelor de dezvoltare ale mediului de afaceri. Nivelul ridicat al sumelor alocate pentru achiziții, în general la nivelul instituțiilor publice și al companiilor, face ca acestea să fie extrem de importante pentru realizarea obiectivelor de sustenabilitate ale sectorului public și ale celui de afaceri.

Legislația privind achizițiile publice din România oferă un cadru modern pentru reformă, incluzând toate opțiunile tehnice promovate de Directivele UE în domeniu. O înțelegere bună și o utilizare consecventă a instrumentelor/opțiunilor de achiziție oferite de lege pot conduce la rezultate benefice în zona creșterii calității serviciilor publice, incluziunii sociale, sustenabilității.

Reforma achizițiilor publice prin promovarea utilizării clauzelor sociale și de mediu nu va rezolva toate problemele sociale din comunitățile noastre. Însă acesta poate fi un pas, care să conducă la eliminarea barierelor dintre intervenția socială și cea economică, și să creeze oportunități mai bune pentru incluziune socială și dezvoltarea de servicii sociale moderne.

Centrul pentru Legislație Nonprofit vine în întâmpinarea nevoilor autorităților/entităților contractante, care doresc să realizeze achiziții cu clauze sociale și achiziții verzi, prin publicarea unui ghid ce cuprinde informații despre aplicarea legislației și exemple practice privind derularea de astfel de achiziții. Documentul a fost realizat prin consultarea factorilor interesați, respectiv a autorităților publice, a organizațiilor neguvernamentale, a entităților de economie socială și a companiilor.

„Având în vedere resursele limitate ale planetei, asumările Europei vizavi de Green Deal, dar și afectarea populației cu venituri mici din cauza pandemiei și a crizei provocate de războiul din Ucraina, prin prezentul ghid, am dorit să prezentăm soluții simple ce se pot multiplica și pot determina instituțiile publice să urmeze exemplul pentru a iniția și derula achiziții sustenabile.” a declarat Alin Izvoran, specialist achiziții și autorul ghidului.

Materialul a fost realizat în cadrul proiectului Achiziții cu impact social și de mediu derulat de Centrul pentru Legislație Nonprofit în parteneriat cu Fundația Civitas pentru Societatea Civilă și Ateliere Fără Frontiere, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Descarcă Ghidul privind achizițiile cu clauze sociale și de mediu

Share this article
Prev Post

Kaufland organizează în octombrie o campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice și oferă 25% reducere pentru electrocasnicele noi

Next Post

G20: companiile trebuie să-și îmbunătățească urgent raportarea financiară legată de climă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next