Companii responsabile față de mediu și oameni

Deputații europeni din Comisia pentru mediu fac presiuni pentru reguli mai stricte privind calitatea aerului

Propunerea Comisiei pentru mediu stabilește valori limită și valori țintă mai stricte pentru 2030 pentru mai mulți poluanți, inclusiv pentru particulele în suspensie PM2.5 și PM10, dioxidul de azot (NO2), dioxidul de sulf (SO2) și ozonul (O3), pentru o mai bună calitate a aerului în UE care să nu afecteze sănătatea umană, ecosistemele naturale și biodiversitatea.

Deputații europeni mai spun că viitoarele revizuiri ale acestei directive trebuie să asigure alinierea completă și continuă cu cele mai recente direcții și recomandări ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) privind calitatea aerului.

Mai multe puncte de prelevare a probelor de aer

Comisia pentru mediu subliniază necesitatea de a crește numărul de puncte de prelevare a probelor de aer. În locațiile predispuse la concentrații ridicate de particule ultrafine (UFP), carbon negru, mercur și amoniac (NH3), ar trebui să existe un punct de prelevare de probe la 1 milion de locuitori, mai mult decât cel propus inițial de Comisia Europeană, de un punct de prelevare la 5 milioane de locuitori, și numai pentru UFP.

În zonele urbane, ar trebui să existe cel puțin un centru de cercetare și monitorizare a calității aerului la 2 milioane de locuitori, față de unul la 10 milioane, cum a propus Comisia Europeană.

O mai bună informare a cetățenilor

Deputații europeni doresc să armonizeze în UE indicii de calitate a aerului, în prezent fragmentați, care acoperă dioxidul de sulf, dioxidul de azot, microparticulele PM10 și PM2.5 și ozonul.

Indicii trebuie să fie clari, publici și actualizați din oră în oră, astfel încât cetățenii să se poată proteja în timpul unor niveluri ridicate de poluare a aerului (și înainte de atingerea pragurilor de alertă). Aceștia trebuie să fie însoțiți de informații privind simptomele asociate cu vârfurile de poluare atmosferică și riscurile pentru sănătate asociate pentru fiecare poluant, inclusiv informații adaptate grupurilor vulnerabile.

Planuri și foi de parcurs privind calitatea aerului

Deputații europeni propun ca, pe lângă planurile de calitate a aerului, care sunt necesare atunci când țările UE depășesc limitele, toate statele membre să fie obligate să creeze și foi de parcurs privind calitatea aerului, care să stabilească măsuri pe termen scurt și lung pentru a se conforma noilor valori limită.

Context

Poluarea aerului continuă să fie principala cauză de mediu a deceselor premature în UE, cu aproximativ 300.000 de decese premature pe an. În octombrie 2022, Comisia a propus o revizuire a normelor UE privind calitatea aerului, cu obiective mai ambițioase pentru 2030, în vederea atingerii obiectivului de poluare zero până în 2050, în conformitate cu Planul de acțiune „Poluare zero”.

Potrivit unui raport publicat de Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis la finalul lui 2022, aproape 2870 de bucureșteni mor anual din cauza aerului poluat.

Share this article
Prev Post

România Limpede. Lidl România continuă acțiunile de curățare a plasticului de pe malurile Dunării

Next Post

Îți pasă de mediu? Transformă-ți pasiunea într-un job la Viitor Plus

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next