Companii responsabile față de mediu și oameni

1 milion de tone de aditivi din plastic se scurg în oceane în fiecare an (Studiu)

1 milion de tone de aditivi din plastic se scurg în oceane în fiecare an, potrivit unui nou studiu realizat de organizația elvețiană de cercetare EA Earth Action, care a analizat amploarea poluării cauzate de substanțele chimice adăugate la materialele plastice în timpul procesului de fabricare a acestora.

Studiul a constatat că peste 100.000 de tone de aditivi provin din ambalaje și că articolele de uz cotidian, cum ar fi textilele și anvelopele de vehicule, contribuie la scurgerea în ocean a aproximativ 37000 și, respectiv, 35000 de tone pe an.

Marea majoritate a aditivilor nu sunt testați, nu sunt reglementați și sunt asociați cu o serie de probleme de sănătate, inclusiv obezitate, probleme de fertilitate și cancer, a declarat organizația, citată de publicația Independent.

Organizația solicită o mai mare transparență în ceea ce privește compoziția produselor, precum și extinderea practicilor eficiente de gestionare a deșeurilor la nivel global, înaintea celei de a treia sesiuni a negocierilor privind Tratatul global al ONU cu privire la materialele plastice (INC-3).

Organizația a formulat mai multe recomandări pentru factorii de decizie politică, printre care se numără selectarea materialelor care sunt ușor de reutilizat sau de reciclat pentru a reduce deșeurile, precum și continuarea cercetărilor privind modul și momentul în care aditivii sunt eliberați în natură și ajung în corpul uman.

„Includerea pe scară largă a aditivilor potențial dăunători în materialele plastice, combinată cu cantitățile substanțiale de deșeuri de plastic gestionate greșit la nivel mondial, au creat amenințarea toxică cu care ne confruntăm astăzi.” a declarat Julien Boucher, fondator al EA Earth Action. „Abordarea problemei aditivilor trebuie să fie pe un punct cheie de discuție la INC-3 dacă vrem să protejăm ecosistemul și sănătatea umană de efectele sale dăunătoare.”

„Plasticul nu se află în tabelul periodic, ca și cobaltul sau cuprul. Este un amestec de substanțe chimice, multe dintre ele toxice pentru sănătatea umană. În doar câteva decenii, am infectat fiecare centimetru al planetei noastre cu astfel de substanțe chimice, care se infiltrează în mediul nostru la niveluri din ce în ce mai mari.” a subliniat Sian Sutherland, co-fondator A Plastic Planet și Plastic Health Council. „Pericolul pentru (următoarele) generații este clar și este nevoie urgentă de o politică fermă. Dar, pentru ca politicile să se schimbe, avem nevoie de claritate cu privire la amploarea crizei.”

Share this article
Prev Post

Wood Mackenzie: China va domina lanțul de aprovizionare cu energie solară în următorii ani

Next Post

Planurile globale de producție de combustibili fosili depășesc cu mult obiectivele climatice (Raport UNEP)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next