Veolia, furnizor global de servicii energetice și de soluții sustenabile în managementul apei și al deșeurilor, a lansat platforma Romania Unfolds, cu un prim material video dintr-o serie de șase care își propun să surprindă exemple de succes din comunități ale căror provocări locale au la bază o soluție sustenabilă.
Primul episod al serialului, intitulat Orașe și comunități sustenabile, este format din două studii de caz.
Pentru început, aflăm cum a ajuns Târgu Lăpuș să fie primul oraș din România care a realizat o rată de reciclare de 60%, depășind nu doar reciclarea deșeurilor la nivel național, municipal, de 13%, dar și media europeană de 49%.
În continuare, descoperim prima comunitate din România, de tip cooperatist, care furnizează energie din surse 100% regenerabile, o adevărată moștenire pentru generațiile viitoare. Cooperativa de Energie numără 757 de membri, iar în 2022 a furnizat 42GWh. În prezent, cota de energie regenerabilă din România este de 24%.
Următoarele episoade vor surprinde și alte teme aliniate de altfel Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale Organizației Națiunile Unite: reducerea inegalităților sociale, producție și consum responsabile, inovație în industrie și infrastructură și apă curată.
Cel mai mare grup privat din lume în sectorul apei, Veolia a furnizat în anul 2022 servicii de apă potabilă pentru 111 milioane de persoane și servicii de canalizare pentru 97 de milioane de persoane din întreaga lume.
În același an, Grupul Veolia a reutilizat aproape 1 miliard de metri cubi de ape uzate în siturile pe care le operează.