Procter & Gamble și Carrefour România continuă parteneriatul în cadrul campaniei „O Românie Curată Începe de Acasă”, cu o nouă acțiune dedicată protejării mediului.
Voluntari din cadrul celor două companii s-au implicat într-o acțiune de strângere a deșeurilor din zona rezervației Valea Vâlsanului, o arie protejată de interes național. În cadrul acțiunii, au fost colectate peste 1.500 kg de deșeuri, o parte dintre acestea urmând a fi reciclate.
„Implicarea noastră în campania O Românie Curată Începe de Acasă este o dovadă a angajamentului nostru de a proteja mediul înconjurător și de a contribui la crearea unei comunități mai curate și mai sănătoase. Suntem mândri de eforturile voluntarilor noștri și de parteneriatul cu P&G, care a făcut posibilă igienizarea în zona rezervației din Valea Vâlsanului. Aceste acțiuni nu doar că ajută la curățarea mediului, dar și inspiră comunitățile locale să se implice activ în protejarea naturii.” a declarat Alina Gamauf, membru în Comitetul Executiv al Carrefour România.
„Campania O Românie Curată Începe de Acasă a fost lansată de P&G în 2018 și a devenit treptat o acțiune care a reunit voluntari ai companiei, ONG-uri și comunități locale, într-un efort de a sprijini refacerea habitatelor naturale și de a curăța deșeuri din zone din întreaga țară. Până acum, au fost implicați peste 3500 de voluntari, din 24 orașe din România, fiind colectate peste 42 tone de deșeuri. În același timp, datorită eforturilor voluntarilor și ONG-urilor partenere, au fost plantați peste 12.500 de puieți”, a completat George Carpov, Company Communications Director, P&G South-East Europe.