Companii responsabile față de mediu și oameni

P&G a derulat o nouă ediție a campaniei O Românie Mai Curată Începe de Acasă, în parteneriat cu Carrefour România

Campanie mediu Carrefour PG ECSR
Campanie mediu Carrefour PG ECSR

Procter & Gamble și Carrefour România continuă parteneriatul în cadrul campaniei „O Românie Mai Curată Începe de Acasă,” început în 2022. În luna iunie, 50 voluntari din cele două companii s-au implicat într-o nouă acțiune, contribuind la protejarea Munților Măcinului și a traseelor turistice din această zonă unicat a României.

Echipele de voluntari s-au concentrat în principal pe igienizarea zonelor de campare, asigurându-se că viitorii vizitatori se vor bucura de un mediu plăcut și curat. De asemenea, au fost amplasate panouri informative cu informații despre colectarea selectivă a deșeurilor și bune practici în natură. Mai mult, voluntarii au refăcut marcajele traseelor, prevenind astfel potențiale daune aduse speciilor rare de floră și faună din Munții Măcinului.

Citește și: Suprafața agricolă ecologică din UE a fost de 15,9 milioane de hectare. România și-a dublat suprafața cultivată ecologic (Eurostat) 

Ȋn Carrefour România, suntem determinați să contribuim la crearea unui viitor sustenabil, de aceea ne bucurăm să luăm parte la o nouă acțiune de protejare a mediului înconjurător, de data aceasta  în Munții Măcinului, alături de prietenii şi partenerii noştri din Procter & Gamble. Credem că fiecare acțiune de voluntariat colectivă sau individuală, fiecare gest, indiferent de cât de mic sau mare este, poate face o diferență semnificativă. Pentru mediu. Pentru oameni. Pentru animale”, a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv Carrefour România.

Ne bucurăm să continuăm parteneriatul cu Carrefour în cadrul Programului ‘O Românie Mai Curată Începe de Acasă’. Sperăm că implicarea voluntarilor noștri va aduce schimbări pozitive în această zonă deosebită a României și că îi putem inspira și pe alții în privința importanței protejării naturii,” a completat George Carpov, Company Communications Director, P&G South-East Europe.

Munții Măcinului sunt cei mai vechi munți din România, în această zonă existând unele dintre cele mai vechi, interesante din punct de vedere științific și peisagistic rezervații naturale din țara noastră. Pe cele 18 trasee turistice din bătrânii Munți Hercinici se pot vedea elemente floristice și faunistice rare sau endemice, specifice peisajului din nordul Dobrogei, multe dintre ele fiind dispărute din tezaurul natural al altor țări. Munții Hercinici reprezintă de fapt, din punct de vedere floristic, o sinteză în miniatură a două continente, Europa și Asia. *

Citește și: Nike se alătură companiilor Adidas și Puma în angajamentul de a folosi lâna fără a provoca rău mieilor

Campania O Românie Mai Curată Începe de Acasă a fost lansată de P&G în 2018 și a devenit treptat o acțiune care a reunit voluntari ai companiei, ONG-uri și comunități locale, într-un efort de a curăța de deșeuri zone din întreaga țară. Până acum, am sprijinit implicarea a peste 3000 de voluntari, din 22 orașe din România, fiind colectate peste 22 tone de deșeuri. În același timp, datorită eforturilor voluntarilor și ONG-urilor partenere, au fost plantați peste 10.000 de copaci.

Share this article
Prev Post

Suprafața agricolă ecologică din UE a fost de 15,9 milioane de hectare. România și-a dublat suprafața cultivată ecologic (Eurostat) 

Next Post

ROENEF – Pentru a ne atinge obiectivele climatice, rata de renovare energetică din România ar trebui să se tripleze

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next