Companii responsabile față de mediu și oameni

Peste 600 de puieți au fost plantați de voluntarii P&G și Carrefour România pe Valea Buzăului

Procter & Gamble și Carrefour România își continuă parteneriatul cu o nouă acțiune dedicată protejării mediului. Voluntari din cadrul celor două companii s-au implicat într-o acțiune de plantare de puieți pentru completarea unei plantații demarate acum un an de către autoritățile locale în zona Cislău.

Inițiativa sprijină adaptarea ecosistemului la schimbările climatice prin plantarea de puieți din specii diverse – stejar, frasin, paltin și cireș – într-o zonă de deal, contribuind astfel la transformarea unui teren golaș într-un nou habitat forestier.

„La Carrefour România, suntem profund implicați în protejarea mediului și în promovarea unor practici durabile, iar această nouă acțiune comună cu Procter & Gamble este un exemplu perfect al valorilor noastre. Plantarea acestor puieți este mai mult decât o simplă acțiune de reîmpădurire – este o investiție în viitor și în regenerarea ecosistemului din Buzău. Suntem încântați de mobilizarea echipelor noastre și intenționăm să ne implicăm in continuare în astfel de acțiuni” a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv, Carrefour România.

„La P&G, înțelegem că succesul în afaceri este strâns legat de sănătatea și sustenabilitatea mediului. Însă nu putem face acest lucru singuri, motiv pentru care colaborăm cu parteneri pentru un impact mai mare. Mulțumim voluntarilor din cadrul ambelor companii pentru dedicarea lor și energia cu care au răspuns la îndemnul nostru, contribuind astfel la conservarea biodiversității pe termen lung.” a declarat George Carpov, Company Communications Director, P&G South-East Europe.

În 2018, P&G a lansat O Românie Curată începe de Acasă, campanie care a reunit treptat voluntari P&G, ONG-uri și comunități locale în efortul comun de a curăța țara de deșeuri. Până acum, în campanie s-au implicat peste 3.500 de voluntari, din 24 orașe din România, fiind colectate peste 44 tone de deșeuri. În același timp, au fost plantați peste 12.500 de puieți.

Share this article
Prev Post

Barometrul EY 2024 privind acțiunile globale în domeniul climei avertizează asupra ritmului lent în care companiile iau măsuri contra schimbărilor climatice

Next Post

 1.270 de voluntari au plantat o nouă pădure pe o suprafață de 5 hectare la PlantFest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next