Companii responsabile față de mediu și oameni

Asociația Preocupați de Viitor a lansat proiectul „Educație civică activă pentru conservarea resurselor naturale și colectarea separată a deșeurilor în Sectorul 6”

Asociația Preocupați de Viitor (APV) a lansat în parteneriat cu Primăria Sectorului 6 proiectul „Educație civică activă pentru conservarea resurselor naturale și colectarea separată a deșeurilor în Sectorul 6”, al cărui scop este de a rezolva o nevoie urgentă la nivel local – managementul deşeurilor.

În cadrul proiectului, minimum 50 membri activi și 30 de voluntari, plus 10 aleși locali și 10 angajați ai Sectorului 6, vor fi instruiți în teme legate de managementul deșeurilor, comunicare internă și dezvoltare organizațională, participare publică și video. 80 de membri ai comunității se vor înscrie ulterior ca membri sau voluntari în cel puțin un ONG și, împreună cu aleși locali și angajați ai Sectorului 6, vor fi instruiți în teme legate de managementul deșeurilor. De asemenea, 80 de membri și voluntari din ONG-uri locale vor fi implicați în formularea și promovarea dezvoltării la nivel local, pentru elaborarea „Strategiei locale privind managementul deșeurilor în Sectorul 6”.

Proiectul este derulat cu sprijinul financiar oferit de Guvernul României prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Compotenta 1 – Apelul POCA/660/2/1/Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari.

Valoarea totală a proiectului este de 402.854,12 de lei, din care finanțarea nerambursabilă este 394.797,04 lei (98%), iar cofinanțarea Asociației este de 8.057,08 lei (reprezentând 2%).

Detalii despre proiect

Foto: Freepik

Share this article
Prev Post

Henkel și Let’s Do It, Romania! „curăță în profunzime pentru ape mai curate” lacul Bicaz

Next Post

Shein: noi angajamente de sustenabilitate pentru reducerea cu 25% a emisiilor absolute din întregul lanț valoric până în 2030

Comments 1
  1. Va multumim pentru publicare!

    Am dat drumul inscrierilor. Mesajul este urmatorul:
    Dacă locuiți, lucrați sau studiați în Sectorul 6, București, vă puteți înscrie pe formularul atașat pentru a participa *gratuit la cursurile de comunicare organizatională, managementul deşeurilor şi video participativ

    Detalii găsiți în formular.

    Vă rugăm să distribuiți tuturor persoanelor care îndeplinesc condițiile din descriere.

    Vă mulțumim!

    https://forms.gle/VXiketexBYcwkpsw5

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next