Companii responsabile față de mediu și oameni

Antibiotice Iași a investit în 2022 peste 900.000 de lei în proiecte pentru comunități

Antibiotice Iași, cel mai important producător farmaceutic cu capital românesc, și-a prezentat în cel mai recent Raport Anual Integrat, pentru anul 2022, pașii realizați până în prezent în domeniul sustenabilității, precum și indicatorii reprezentativi ce reflectă performanțele financiare și non-financiare ale companiei.

„Investim responsabil în sănătatea generațiilor viitoare – este ceea ce ne ghidează pașii pe drumul sustenabilității. Misiunea noastră a fost transpusă și în zona de sustenabilitate, fiind preocupați să punem sănătatea oamenilor pe primul loc, nu numai prin medicamentele pe care le avem în portofoliu, ci și prin modul în care acestea sunt produse și prin grija față de semeni. De aceea, investim cu responsabilitate în programe de educație, în proiecte destinate creșterii eficienței energetice și a reducerii dependenței de surse de energie cu amprentă mare de carbon.” a precizat Sebastian Costea, manager executiv proiecte strategice, Antibiotice.

Principalele direcții de CSR ale companiei se concentrează în jurul a 4 piloni: sănătate; educație; mediu; social.

În 2022, valoarea totală a bugetului de sponsorizări a fost de 925.450 de lei, în creștere cu aprox. 27% comparativ cu anul anterior. Antibiotice a susținut 11 proiecte pentru comunități împreună cu 8 organizații partenere.

În 2022, compania a avut două acțiuni de CSR în zona de mediu (ECSR).

Pentru al 13-lea an consecutiv, Antibiotice Iași s-a alăturat evenimentului global Ora Pământului, prin stingerea simbolică a luminilor.

Pe 8 aprilie 2022, în contextul Zilei Mondiale a Sănătății, 50 de angajați ai companiei au participat la cea de a 3-a ediție a proiectului „Plantăm oxigen în comunitate”. Volunarii „au oferit un cadou verde comunității” prin plantarea a 200 de arbori din speciile de stejar, tei și arțar pe platforma de producție Antibiotice.

Compania Antibiotice a anunțat recent că a mai făcut un pas important pentru o dezvoltare sustenabilă, angajându-se să susțină și să contribuie la îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă la nivel de țară, prin aderarea la Coaliția România Sustenabilă, înfiinţată de Ambasada Sustenabilităţii în România.

Accesează Raportul Anul Integrat 2022 al companiei Antibiotice

Share this article
Prev Post

Tuborg își alimentează fabrica din Pantelimon cu energie solară

Next Post

Fosta groapă de gunoi a Sibiului se va transforma într-o centrală solară municipală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next