Companii responsabile față de mediu și oameni

Finanțări UE în valoare de 50 de mil. de euro pentru proiecte urbane inovatoare, verzi și incluzive. Fiecare proiect poate primi până la 5 mil. de euro

Inițiativa Urbană Europeană (EUI) a lansat o cerere de propuneri în valoare de 50 de milioane de euro pentru a sprijini inovarea urbană și capacitățile orașelor de a asigura o dezvoltare urbană durabilă. Această cerere de propuneri va permite punerea în aplicare a celei de a doua generații de proiecte emblematice („demonstrative”) din cadrul noului Bauhaus european, după primele șase proiecte care au fost finanțate în cadrul programului Orizont Europa. Inițiativa europeană privind dezvoltarea urbană este parte a Fondului european de dezvoltare regională (FEDR).

Cererea de propuneri vizează proiecte transformative la nivelul orașelor, care au potențialul de a genera investiții și de a inspira alte proiecte din cadrul politicii de coeziune, în spiritul principiilor noului Bauhaus european. Proiectele trebuie să aibă legătură cu următoarele patru teme:

  • construirea și renovarea într-un spirit caracterizat de circularitate și de neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon
  • conservarea și transformarea patrimoniului cultural
  • adaptarea și transformarea clădirilor pentru a oferi soluții accesibile în materie de locuințe
  • regenerarea spațiilor urbane.

FEDR va finanța 80 % din costul proiectelor selectate. Fiecare proiect poate primi până la 5 milioane de euro. O parte din această finanțare va sprijini transferul soluțiilor inovatoare către alte orașe din Europa, pentru a avea un impact și mai mare asupra societății, în special în orașele și regiunile care au cea mai mare nevoie de susținere pentru transformare în direcția unui viitor verde. Pe termen lung, autoritățile urbane sprijinite vor institui parteneriate de transfer cu alte trei orașe interesate să reproducă părți ale proiectelor sau proiecte complete.

Cererea de propuneri este deschisă până la jumătatea lunii ianuarie 2023.

Inițiativa europeană privind dezvoltarea urbană

Pagina noului Bauhaus european

Share this article
Prev Post

Europenii sunt îngrijorați de schimbările climatice și simt că au responsabilitatea de a acționa pentru combaterea acestora (Eurobarometru)

Next Post

Centrul logistic Auchan din Călan a obținut certificarea BREEAM pentru sustenabilitate și impact redus asupra mediului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next