Companii responsabile față de mediu și oameni

Marea Britanie a înregistrat cea mai călduroasă lună iunie de până acum

Luna trecută a fost cea mai călduroasă lună iunie înregistrată vreodată în Marea Britanie, a anunțat astăzi Met Office, serviciul național de meteorologie, care avertiează că schimbările climatice cauzate de activitatea umană fac ca astfel de recorduri de temperatură să fie din ce în ce mai probabile.

Potrivit Met Office, citat de Reuters, temperatura medie de 15,8°C în iunie a fost cea mai ridicată dintr-o serie care datează de aproape 140 de ani, depășind recordul anterior de 14,9°C stabilit în 1940 și 1976.

Met Office a declarat că un val de căldură marină care a afectat Atlanticul de Nord a jucat un rol de bază în creșterea temperaturilor pe uscat în Marea Britanie și a precizat că precipitațiile din luna iunie au fost la 68% din nivelul mediu.

Anul trecut, Marea Britanie a înregistrat cea mai fierbinte zi din istorie, când temperaturile au depășit pentru prima dată 40°C (104 grade Fahrenheit), afectând infrastructura feroviară și cea aeroportuară și declanșând incendii de vegetație.

Valurile de căldură record au devenit un tipar la nivel mondial, oamenii de știință avertizând că eforturile de stopare a creșterii temperaturilor nu sunt suficiente pentru a evita cele mai catastrofale efecte ale încălzirii globale.

Săptămâna trecută, Spania a înregistrat temperaturi de până la 44°C, în timp ce cei mai mari emițători de gaze cu efect de seră, China și SUA, au înregistrat mai multe valuri de căldură în luna iunie.

La începutul lunii, furnizorul britanic de apă South East Water a introdus o interdicție temporară a utilizării furtunurilor de apă și a aspersoarelor în regiunile engleze Kent și Sussex, ca urmare a temperaturilor ridicate și a creșterii cererii de apă potabilă.

Share this article
Prev Post

Peste jumătate dintre românii care locuiesc la case sunt interesați să achiziționeze în 2023 un sistem fotovoltaic de la un furnizor de energie (Studiu E.ON)

Next Post

Vicepreședintele Parlamentului European se alătură apelului pentru un tratat obligatoriu din punct de vedere juridic privind materialele plastice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next