Asociația ECOTECA a lansat oficial ScoalaECO.ro, o platformă online inovatoare care sprijină școlile să devină spații mai sănătoase și mai prietenoase cu mediul. Acest instrument digital permite unităților de învățământ să își monitorizeze, să își autoevalueze și să compare practicile ecologice, folosind șapte categorii de indicatori: calitatea aerului, gestionarea deșeurilor, dotările sanitare, amprenta de carbon, programele de conștientizare și eficiența energetică.
ScoalaECO.ro ajută școlile să identifice domeniile ce necesită îmbunătățiri, să implementeze soluții sustenabile și să colaboreze cu comunitatea locală pentru atingerea unor obiective de mediu clare. În plus, platforma promovează schimbul de bune practici, oferă soluții aplicabile și generează rapoarte utile pentru comunități și autorități.
„Ce nu se măsoară, nu este cu adevărat administrat; indicatorii de mediu nu fac excepție. Încercăm, prin platforma ScoalaECO.ro, să ajutăm școlile în drumul lor spre sustenabilitate de mediu. Toți colegii noștri din zona civică pot să ajute și deja fac asta de ani de zile. Le mulțumim!” – a declarat Raul Pop, Director Programe al Asociației ECOTECA.
Conferința „Pregătim Școli Verzi” – Startul unei schimbări sustenabile
Lansarea platformei a fost marcată de conferința „Pregătim Școli Verzi”, organizată pe 28 noiembrie 2024, care a reunit experți din domeniul educației și protecției mediului. Evenimentul a fost un prilej de discuții despre soluțiile sustenabile pe care școlile le pot adopta pentru a deveni modele de bune practici în comunitate.
Printre vorbitori s-au numărat: Mona Nicolici, Realizator Misiunea Verde Europa FM și Picătura de sustenabilitate TVR1, Oana Neneciu, Director Executiv Ecopolis, Sergiu Sebesi, Președinte CSR Nest și Raul Pop, Director Programe al Asociației ECOTECA.
„Cred că, mai mult ca oricând, am înțeles cu toții că România are nevoie de educație de calitate și, mai ales, de implicare civică. Iar asta înseamnă că această nouă construcție are nevoie de noi, toți: elevi, părinți, profesori, autorități, societate civilă. Să creăm școli verzi înseamnă mai mult decât energie verde sau eficiență energetică. Înseamnă respect pentru viața copiilor noștri. Înseamnă că înțelegem lumea în care trăim, noile ei condiții și că trebuie să ne adunăm împreună pentru a ne adapta și, mai ales, pentru a o reconstrui. Acum e momentul și știu sigur că se poate!” – a declarat Mona Nicolici, Realizator Misiunea Verde Europa FM și Picătura de sustenabilitate TVR1.
„Condițiile sanitare din școală, accesul la apă potabilă, calitatea mediului de învățare, în general, toate contribuie decisiv la plăcerea copiilor de-a veni la școală. La fel de important, părinții trebuie să fie siguri că sănătatea copiilor este permanent protejată. La CSR Nest lucrăm permanent cu școlile pentru asta.” – a spus Sergiu Sebesi, Președinte CSR Nest.
Problemele mediului în școli – un apel la responsabilitate
Condițiile din școli influențează direct sănătatea și educația elevilor. Poluarea aerului, gestionarea inadecvată a deșeurilor și lipsa dotărilor sanitare adecvate sunt provocări majore pe care proiectul „Școala ECO” își propune să le abordeze.
„Copiii sunt cei mai vulnerabili cetățeni în fața poluării și tot ei petrec între 4 și 8 ore pe zi în școală și în curtea școlii, respirând de multe ori aer poluat. Problemele de sănătate generate de aerul poluat în cazul copiilor variază de la probleme superficiale ale sistemului respirator, la astm, probleme cardiovasculare, neuronale, de dezvoltare a plămânilor și până la scăderea capacității de concentrare și probleme de învățare. E foarte important să respire aer curat, e important ca sălile de clasă să fie aerisite periodic, e important să fie curțile curate, aspirate și spălate, e important să oprim motoarele mașinilor în preajma școlilor, pentru sănătatea copiilor. Responsabilitatea revine atât școlilor, cât și părinților, și îi încurajăm să adopte măsurile necesare pentru un mediu de învățare sănătos.” – a declarat Oana Neneciu, Director Executiv Ecopolis.
Educație aplicată prin ateliere
Proiectul „Școala ECO” a organizat, în luna noiembrie, patru ateliere online gratuite, care au reunit peste 150 de profesori și elevi din peste 100 de școli. Temele abordate au inclus gestionarea deșeurilor, calitatea aerului și infrastructura sanitară. În completarea acestor sesiuni, peste 80 de profesori și elevi au participat la întâlniri fizice interactive, care au consolidat implicarea comunității școlare.
Un model național pentru educație ecologică
Platforma ScoalaECO.ro și activitățile din cadrul proiectului „Școala ECO” demonstrează că educația ecologică poate fi integrată eficient în școlile din România. Prin resursele oferite și prin sprijinul acordat unităților de învățământ, ECOTECA își propune să creeze un model scalabil și replicabil la nivel național.
Astfel, școlile își completează rolul educativ cu acela de centre de responsabilitate civică și comunitară, capabile să inspire generațiile viitoare și comunitatea să adopte comportamente sustenabile. Pe termen lung, acest proiect sprijină crearea unei rețele naționale de școli verzi, în care educația ecologică să fie un pilon central.
Pentru mai multe informații, accesați ScoalaECO.ro.