Companii responsabile față de mediu și oameni

UNEP și OMS și-au unit forțele în combaterea impactului industriei tutunului asupra mediului

Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) și-a reînnoit colaborarea cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) într-o campanie de conștientizare cu privire la impactul industriei tutunului asupra „triplei crize planetare”, reprezentată de schimbările climatice, poluare şi pierderea de zone naturale.

Campania are loc în contextul Zilei Mondiale Fără Tutun, marcată în fiecare an pe 31 mai, tema din acest an fiind „Amenințarea tutunului pentru mediul nostru”, cu referire la Ziua Mondială a Mediului, celebrată pe 5 iunie.

În timp ce implicațiile negative ale consumului de tutun asupra sănătății umane (risc crescut de boli cardiovasculare și respiratorii, peste 20 de tipuri de cancer, alte boli cronice) au fost bine documentate, efectele negative pe care industria de tutun le are asupra sănătății planetei au fost mai puțin abordate.

Industria tutunului provoacă emisii anuale de gaze cu efect de seră echivalentul a 84 de megatone de dioxid de carbon. Aproximativ 200.000 de hectare de teren sunt defrișate pentru cultivarea tutunului în fiecare an. Defrișarea pentru plantațiile și uscarea tutunului provoacă degradarea solului și scade capacitatea terenului de a susține creșterea oricăror altor culturi sau vegetații. Mucurile de țigară sunt, de asemenea, cel mai des întâlnit deșeu din lume, reprezentând o provocare majoră pentru menținerea unui mediu curat și lipsit de poluarea cu plastic (filtrele conțin fibre de plastic).

„Efectele tutunului asupra mediului adaugă o presiune inutilă resurselor deja limitate ale planetei noastre și ecosistemelor fragile. Acest lucru este deosebit de periculos pentru țările în curs de dezvoltare, unde are loc cea mai mare parte a cultivării și producției de tutun”, a spus dr. Ruediger Krech, directorul OMS pentru promovarea sănătății. „Cu fiecare țigară pe care o fumezi, arzi literalmente resurse acolo unde sunt deja rare, irosind resurse de care depinde însăși existența noastră.”

Reducerea cererii de tutun este o pârghie cheie pentru atingerea tuturor Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, nu doar a celor legate direct de sănătate. Campania din acest an pledează pentru întărirea măsurilor de control ale guvernelor și factorilor de decizie, astfel încât producătorii să fie responsabili pentru costurile de mediu și economice ale gestionării deșeurilor de produse din tutun. Un webinar deschis va avea loc pe 2 iunie în acest sens.

Share this article
Prev Post

Studiu FDSC – Kaufland: educația și protecția mediului, în topul cauzelor pentru care românii ar vrea să se implice mai mult

Next Post

Genesis Property: 77% dintre români consideră biroul ideal ca fiind amplasat într-o zonă înconjurată de spații verzi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next