Companii responsabile față de mediu și oameni

WWOOF: program de voluntariat în ferme ecologice

Worldwide Opportunities on Organic Farms (WWOOF) este o mișcare la nivel mondial care facilitează legătura dintre voluntari și fermieri care practică sistemul de agricultură ecologică. Participanții în program au șansa de a dobândi abilități practice prin activități de zi cu zi într-o fermă organică-gazdă; de a experimenta viața la țară; de a se integra într-o mișcare internațională centrată pe ecologism și sustenabilitate; de a adera la o rețea de schimburi culturale.

Programul de voluntariat se adresează oricărei persoane pasionate de o viață și o planetă sănătoasă. Voluntarii trebuie să aibă 18 ani împliniți, totuși unele organizații WWOOF (din Gemania, Portugalia, Marea Britanie și Italia) acceptă și voluntari cu vârsta sub 18 ani).

Wwoof-erii voluntari sunt găzduiți de fermier și este de așteptat să participe la activitățile zilnice. În majoritatea țărilor, programul presupune 4 – 6 ore de ajutor practic în fiecare zi.

Masa și cazarea sunt asigurate de gazdă. Este posibil să vi se ceară să vă implicați în diverse activități, cum ar fi semănatul, realizarea de compost, grădinăritul, plantarea, tăiatul lemnelor, plivirea, recoltarea, împachetarea, mulsul, hrănirea animalelor, producerea vinului, a brânzei sau a pâinii etc.

Perioada pe care o petreci la fermă este negociată direct cu gazda. De regulă, perioada de voluntariat este cuprinsă între una și două săptămâni, dar poate atinge și 6 luni. 

Posturile vacante sunt publicate în mod regulat de fiecare organizație națională WWOOF. Unele țări au ferme gazdă WWOOF, dar nu au un grup național WWOOF. Acestea sunt cunoscute ca fiind ferme independente WWOOF. Poți găsi mai multe informații la https://wwoofinternational.org/independents

O listă completă a tuturor destinațiilor cuprinse în rețeaua WWOOF este disponibilă aici.

Share this article
Prev Post

Studiu Herbalife Nutrition: 4 din 5 consumatori din Asia-Pacific resimt efectele schimbărilor climatice și recunosc necesitatea deciziilor nutriționale sustenabile

Next Post

Ultimele zile de înscriere la Black Sea ClimAccelerator 2022. Evoluția start-up-urilor primei ediții a programului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next