Ambasada Sustenabilității în România a lansat prima serie de evenimente din cadrul programului „Jurnaliști pentru Sustenabilitate” – o inițiativă pentru jurnalism responsabil și implicat în dezvoltarea sustenabilă a societății românești.
Programul este menit a întări jurnalismul de sustenabilitate în România astfel încât acesta să conducă la schimbări sociale, economice și politice puternice, să pună presiune asupra decidenților politici, autorităților publice și actorilor din mediul privat și, nu în ultimul rând, să crească nivelul de conștientizare și implicare a indivizilor, comunităților și a societății per ansamblu cu privire la sustenabilitate.
Jurnaliștii din România beneficiază de cursuri cu specialiști români și străini pentru a înțelege și aplica în meseria lor valorile și principiile modelului de afaceri responsabile față de mediu și societate.
Programul este implementat cu sprijinul Raiffeisen Bank România, finanțator principal, și susținut de Up România, Dacia și Environ.
„Subiectele de sustenabilitate au devenit din ce în ce mai prezente pe agenda publică, atât din punctul de vedere al nivelului de reglementare și transparentizare a practicilor de sustenabilitate, dar și al extinderii ofertei de produse și servicii cu componenta de sustenabilitate, presei revenindu-i un rol central în acest proces de comunicare. Susținem acest demers care le oferă jurnaliștilor o platformă de învățare și dialog, contribuind la schimbări pozitive dar și la atenuarea fenomenului de dezinformare.”, a subliniat Roxana Barbato – Director ESG și Sustenabilitate Raiffeisen Bank România.
„Fără jurnalism inovator și independent, nu vom putea transforma și reconstrui societăți democratice și sustenbaile. Sustenabilitatea și democrația sunt interconectate in profunzime.” a precizat Lars Tallert, Fondator și Președinte al Sustainable Journalism Partnership, Partener strategic al programului.
Evenimentele principale desfășurate în cadrul lansării programului au inclus:
- Masa rotundă cu mediul academic, organizată pe data de 11 aprilie și găzduită de Ambasada Suediei în România, partenerul instituțional al Ambasadei Sustenabilității în cadrul acestui proiect. Evenimentul a reunit reprezentanți a 6 dintre universitățile din țară care au facultăți cu specializare de jurnalism (București, Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța, Sibiu, Iași) și Lars Tallert. Întâlnirea a avut ca scop discutarea și identificarea modalităților prin care facultățile din domeniu pot contribui la dezvoltarea jurnalismului de sustenabilitate și formarea viitorilor specialiști prin actualizarea curriculumului actual, pornind de la modelele de bună practică, existente în alte țări;
- Curs interactiv cu jurnaliști, organizat în perioada 12 – 14 aprilie, la care au participat 21 de jurnaliști din presa scrisă, online, radio și TV. Participanții au avut ocazia să înțeleagă mai bine ce presupune modelul de afacere sustenabilă, dar și să descopere și să aprofundeze diverse abordări ale jurnalismului de sustenabilitate, pe toți cei trei piloni (mediu, social, economic), cu obiectivul de a le integra în materialele lor de presă. Cursul a fost susținut de Doru Mitrana (Consultant de sustenabilitate și Directorul Diviziei de Training, The CSR Agency), Lars Tallert (Fondator și Președinte Sustainable Journalism Partnership), Alexandra Borchardt (Cercetător senior la Institutul Reuters de Jurnalism din cadrul Universității Oxford) și Kristina Lund Jørgensen (Editor de jurnalism constructiv, TV 2/FYN, Danemarca).
„Jurnaliști pentru Sustenabilitate” va continua cu noi activități menite a construi o platformă de informare, educare și colaborare între mediul academic, profesioniștii din domeniul jurnalismului, mediul de afaceri și alte părți interesate.
Sursa foto: Amabasada Sustenabilității