Companii responsabile față de mediu și oameni

10.000 de puieți plantați de Metropolitan Life în pădurea miniaturală din Ploiești, alături de Asociația Pădurea Copiilor

Metropolitan Life, unul dintre cei mai importanți jucători din piața asigurărilor de viață din România, își reconfirmă angajamentul față de protejarea și conservarea mediului, prin inițiativa de creare a unui refugiu verde necesar, cu 10.000 de copaci plantați în regiunea sud-Muntenia. În poziția sa de partener de încredere pentru români, Metropolitan Life prioritizează impactul pozitiv asupra comunității din care face parte, contribuind activ la un viitor mai sigur și mai sustenabil.

Proiectul, susținut cu o finanțare de 52.000 EUR din partea MetLife Foundation, a avut ca obiectiv plantarea manuală a 5.000 de puieți în pădurea miniaturală Ploiești, pe o suprafață de 1.200 mp și plantarea mecanizată a altor 5.000 de puieți în Comuna Putineiu, județ Giurgiu, urmând să fie îngrijiți timp de 2 ani.

Acțiunea, organizată de Asociația Pădurea Copiilor și desfășurată în Parcul Municipal Vest Ploiești, a reunit 80 de voluntari Metropolitan Life din sediul central București, consultanți financiari din agenția cu sediul în Ploiești, precum și copii ai angajaților companiei, care, pe parcursul plantării, au luat parte la jocuri educaționale menite să sădească un comportament responsabil față de mediul înconjurător.

În linie cu conceptul ce stă la baza pădurii miniaturale din Ploiești, inițiativa Metropolitan Life a urmărit plantarea a 3 puieți pe m2 și a 7 specii diferite pe 3 m2, din peste 25 de specii autohtone, realizând astfel o adevărată enciclopedie a pădurii de foioase.

„Ne bucurăm să facem încă o dată echipă cu Asociația Pădurea Copiilor într-un proiect drag nouă, ce reprezintă și consolidează misiunea noastră de protecție a oamenilor și a mediului înconjurător. De peste 25 de ani, ne implicăm în acțiuni ce sprijină bunăstarea individuală și familială și credem că investiția în plantarea arborilor contribuie nu doar la îmbunătățirea calității aerului, dar și la îmbunătățirea calității vieții pentru generațiile viitoare.” a declarat Carmina Dragomir, CEO Metropolitan Life.

Acțiunea de plantare a fost susținută de Arbor Day Foundațion și Asociația Pădurea Copiilor, cu sprijinul Consiliului Local Ploiești, Prahova și Consiliului Local Putineiu, Giurgiu.

Despre Metropolitan Life

MetLife, Inc. (NYSE: MET), prin filialele și afiliații („MetLife”), este una dintre cele mai importante companii de servicii financiare din lume, oferind asigurări, anuități, beneficii pentru angajați și gestionarea activelor pentru a-și ajuta clienții individuali și instituționali să construiască un viitor mai încrezător. Fondată în 1868, MetLife are operațiuni în peste 40 de piețe la nivel global și deține poziții de lider în Statele Unite, Japonia, America Latină, Asia, Europa și Orientul Mijlociu. Pentru mai multe informații, vizitați www.metlife.com

În România, Metropolitan Life are peste 25 de ani de activitate pe piața de asigurări de viață. Peste 4 milioane de clienți beneficiază de asigurări de viață și pensii private obligatorii oferite de Metropolitan Life la nivel local.

Share this article
Prev Post

Ambasada Sustenabilității a lansat prima serie de evenimente din programul Jurnaliști pentru Sustenabilitate

Next Post

Climate Change Summit Awards premiază tinerii și IMM-urile cu idei și soluții practice la provocările climatice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next