Companii responsabile față de mediu și oameni

30 de ONG-uri sesizează grave încălcări ale dreptului la informare în dezbaterile publice organizate de Ministerul Mediului pentru proiectul hidroenergetic Livezeni-Bumbești

Asociația Bankwatch România, alături de Valea Jiului Society, EcoCivica Gorj și alte 27 de organizații și grupuri informale, a adresat o scrisoare deschisă Ministrului Mediului, Mircea Fechet, prin care denunță multiple încălcări ale dreptului la informare și participare publică în cadrul dezbaterilor organizate recent la Bumbești-Jiu, Târgu Jiu și Aninoasa privind proiectul hidroenergetic din zona Livezeni-Bumbești. Neregulile constatate subminează atât drepturile fundamentale garantate de Convenția de la Aarhus, cât și obligația Ministerului Mediului de a asigura transparența procesului decizional.

Intimidare și obstrucționare sistematică a participării publice

Reprezentanții societății civile prezenți la dezbateri au fost supuși unor practici sistematice de intimidare, incluzând: întreruperi frecvente ale intervențiilor critice, jigniri și amenințări din partea unor participanți sau descurajarea activă a dialogului de către reprezentanții Ministerului.

„Va rămâne probabil memorabilă afirmația reprezentantei Ministerului în timp ce întrerupea intervenția unei membre a societății civile – «aici nu facem dialog!» – când exact acesta ar trebui să fie rolul acestor dezbateri”, se arată în scrisoarea deschisă.

Transparență compromisă și consultare formală

Dezbaterea, desfășurată în județele Hunedoara și Gorj, a eșuat în îndeplinirea rolului său fundamental. Proiectul a fost prezentat exclusiv unilateral, din perspectiva investitorilor, iar întrebările critice privind impactul real asupra ecosistemului au fost sistematic evitate. Explicațiile oferite s-au bazat pe rapoarte de evaluare considerate discutabile și excesiv de optimiste. Mai mult, angajații companiei implicate au dominat discursul public, în detrimentul vocilor independente.

Ignorarea alternativelor ecologice și încălcarea normelor europene. În ciuda obligațiilor legale, dezbaterea a ignorat aspecte esențiale prevăzute de legislația europeană. Regulamentul UE 2022/2577 prevede explicit necesitatea implementării de măsuri clare de conservare, iar alternativele mai puțin invazive, precum energia solară sau eoliană, recomandate de regulament, nu au fost luate în considerare. În consecință, procesul de avizare ridică semne serioase de întrebare privind respectarea normelor europene de mediu.

Solicitări concrete pentru respectarea drepturilor cetățenești

Asociațiile semnatare solicită:

1. Organizarea unei noi runde de dezbateri publice, cu respectarea strictă a prevederilor Convenției de la Aarhus;

2. Asigurarea unui cadru sigur și imparțial pentru exprimarea tuturor părților interesate;

3. Oferirea de răspunsuri clare și detaliate la întrebările comunității;

4. Analizarea serioasă a alternativelor ecologice pentru proiect;

5. Respectarea dreptului fundamental al cetățenilor de a participa la deciziile de mediu.


„Aceste dezbateri ar trebui să faciliteze participarea publică și să permită tuturor părților interesate să își exprime observațiile și îngrijorările într-un cadru sigur și constructiv. În schimb, am asistat la o simulare a consultării publice, în care vocea societății civile a fost sistematic redusă la tăcere”, subliniază reprezentanții Bankwatch România.

„Iubim zona în care locuim și susținem investiții care au potențialul de a asigura o calitate a vieții îmbunătățită pentru locuitori. În același timp, având în vedere resursele limitate de care regiunea dispune, este necesar să ne fie explicat clar dacă un anumit proiect este benefic, sau, din contră, dăunător pentru comunitate. Cursul dezbaterilor publice organizate ne lasă impresia că în locul unui dialog corect, se încearcă manipularea opiniei publice și intimidarea pozițiilor critice venite din societatea civilă. Acest lucru este extrem de periculos pentru o societate democratică. Astfel, solicităm organizarea de dezbateri publice transparente, imparțiale, care încurajează dialogul și ne respectă dreptul la participare.” menționează reprezentanții Coaliției Jiului Implicată.

Share this article
Prev Post

Apeluri la cooperare globală la cea de a 29-a conferinţă a ONU privind schimbările climatice

Next Post

Preşedintele azer Ilham Aliev: „A ne acuza că avem petrol este la fel cu a ne acuza că avem peste 250 de zile însorite pe an la Baku”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next