Prima conferință locală dedicată comunității și certificării B Corp are loc pe 8 octombrie la București, într-un moment în care România ocupă locul patru în clasamentul țărilor cu cea mai rapidă creștere a B Corp din Europa. Evenimentul este organizat de Better Business Alliance, cu sprijinul Danone România și Nespresso România.
Conferința își propune să devină un reper anual pentru liderii care construiesc afaceri responsabile, transparente și cu impact pozitiv asupra societății și mediului.
Speakeri internaționali, în premieră în România
Evenimentul aduce la București reprezentanți ai B Lab Europe, organizația care coordonează ecosistemul B Corp în Europa, pentru a oferi detalii despre noile standarde B Corp care vor intra în vigoare din 2026, dar și despre modul în care certificarea poate transforma cultura organizațională și modelele de business.
Adam Garfunkel, B Corp Ambassador la B Lab UK, va discuta despre cooperarea în cadrul comunității B Corp, în timp ce pe scenă vor urca și reprezentanți ai unor organizații cu impact din Europa.
Printre speakerii confirmați se numără Ivan Holub, Sustainability Leader pentru Danone Europa Centrală și de Est, parte din echipa care a coordonat certificarea B Corp a grupului regional, Oleksandra Navrotska, Government Relations Manager la Danone Ucraina, și Georgios Polychronopoulos, CEO al Polypan Group din Grecia.
„B Corp înseamnă mult mai mult decât o certificare, este o schimbare de mentalitate: încurajează companiile să își îmbunătățească modul de operare în toate aspectele. Aștept cu entuziasm evenimentul de la București; B Corp chiar este un subiect cu semnificație și impact real. Practic, te împinge să devii mai bun, ceea ce este extraordinar pentru orice companie”, a declarat Ivan Holub.
Branduri internaționale și companii românești unite pentru schimbare
Alături de speakerii internaționali, conferința va găzdui și reprezentanți ai unor companii certificate B Corp, precum Ana Doxan, Business Executive Officer la Nespresso România, Thomas Bosment, General Manager Romania & Moldova la Opella, Elena Hinova McNamee, fondatoarea Thriving Leadership, Robert Sroka, Partner la Abris Venture Capital, și Sotiris Pastras, Sustainability & Corporate Responsibility Manager la Apivita SA Grecia.
„Prima conferință B Corp în România este un eveniment care mă bucură mult. Este extraordinar că se conturează o comunitate locală de afaceri orientate spre impact pozitiv. Pentru noi, la Nespresso, grija pentru comunitățile de fermieri, mediu și circularitate au fost întotdeauna prioritare”, a declarat Ana Doxan.
„Certificarea B Corp consolidează viziunea de leadership: de a avea un impact semnificativ și de durată printr-o cultură a binelui orientată spre oameni, prin optimizarea și reutilizarea resurselor și susținerea unui model transparent de management. Cum ne place să spunem, cafeaua poate fi o forță a binelui”, a adăugat aceasta.
Experiențe din prima linie
Scena va găzdui, de asemenea, discuții cu organizații recent certificate B Corp, precum Confident Agency, Ipanomi sau Natural, dar și cu organizații aflate în proces de certificare, care vor împărtăși lecții învățate și motivațiile din spatele parcursului lor de transformare.
Ce înseamnă certificarea B Corp
Standardele înalte: Certificarea B Corp este recunoscută internațional pentru standardele înalte care pun accent pe impactul asupra angajaților, comunității, mediului și guvernanței corporative.
Angajament public: Obținerea certificării reprezintă asumarea unui angajament public față de performanță și transparență, dar și intrarea într-o rețea globală de aproape 10.000 de companii în peste 100 de țări.
Creștere accelerată în România: Cu o evoluție accelerată, România se află pe locul patru în Europa în topul celor mai rapide creșteri ale comunității B Corp, reflectând interesul tot mai mare al companiilor locale pentru modele de afaceri cu impact pozitiv.
Viziunea organizatorilor
„Această conferință marchează un moment definitoriu pentru ecosistemul B Corp din România. Numărul companiilor certificate local este în creștere, iar nevoia de apartenență la o comunitate care împărtășește aceleași valori devine tot mai vizibilă”, a declarat Cătălina Țicău, cofondatoare a Better Business Alliance și Chief People & Performance Officer la People & Transformational HR UK.
„Ne dorim să aducem împreună companii care gândesc pe termen lung, lideri care vor să construiască afaceri cu sens și profesioniști care cred într-un model de business mai responsabil. E doar începutul unei conversații mai ample despre impact, colaborare și transformare reală în economie”, a adăugat aceasta.
Despre Better Business Alliance
Better Business Alliance este o organizație nonprofit care promovează modelul de business B Corp în România, cu scopul de a ajuta companiile locale să îndeplinească standarde de responsabilitate socială și sustenabilitate.Conferința își propune să devină un reper anual pentru liderii care construiesc afaceri responsabile, transparente și cu impact pozitiv asupra societății și mediului.