Aproape o treime din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel global, provin din sistemele agro-alimentare
Auchan România a reunit peste 100 de producători și furnizori alimentari la cea de-a doua ediție a Climate Supplier Event, o conferință dedicată accelerării procesului de decarbonizare și creșterii rezilienței și competitivității în fața schimbărilor climatice, în lanțul de aprovizionare alimentar. Organizat sub egida Climate Change Summit, evenimentul a adus la aceeași masă experți în sustenabilitate, reprezentanți ai mediului de afaceri și parteneri strategici, cu scopul de a identifica soluții concrete pentru un viitor alimentar mai eficient.
În deschiderea evenimentului, reprezentanții Auchan au vorbit despre planurile companiei în materie de decarbonizare, dar și despre sprijinul acordat furnizorilor pentru adoptarea unor practici sustenabile.
„Misiunea noastră este să reducem treptat amprenta de carbon în toate operațiunile și să oferim partenerilor noștri un cadru clar pentru a face același lucru. Decarbonizarea înseamnă un motor de creștere pentru eficiență în business, are un impact puternic în reducerea costurilor, iar efectul natural va fi și reducerea emisiilor”, a declarat Corina Dospinoiu-Imre, Director Sustenabilitate Auchan România.
Participanții au descoperit ce înseamnă, în mod practic, procesul de decarbonizare: cum se măsoară amprenta de carbon, care sunt beneficiile economice ale reducerii emisiilor și cum poate fi transformată această tranziție într-un avantaj competitiv. Suplimentar au fost prezentate soluții concrete de finanțare care să sprijine companiile în acțiunile lor vizând sustenabilitatea.
Unul dintre momentele-cheie ale conferinței a fost panelul „Pârghii pentru decarbonizare”, moderat de Codruț Nicolau (Sustain Future), care i-a reunit pe Casiana Fometescu (Carbon Expert), Nicolae Albu (Enten Systems), Bogdan Chiripuci (Clubul Fermierilor), Cristina Bodea (Comtim). Discuțiile au vizat rolul agriculturii și al industriei alimentare în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, într-un context în care, potrivit FAO, sistemele agro-alimentare sunt responsabile pentru aproape o treime din totalul emisiilor globale.
Un exemplu relevant este cel al pâinii – un aliment de bază, cu un lanț valoric simplu, de la grâu la făină, brutărie și raft. În cazul producției de pâine, cea mai mare parte a emisiilor provine din agricultură. Îngrășămintele chimice reprezintă principala sursă, urmate de combustibili, lucrările mecanizate și procesele de procesare și transport. Transportul și logistica pot contribui cu până la 10–12% din total, în special din cauza utilizării motorinei și a eficienței reduse a transportului rutier. Astfel că este foarte importantă colaborarea strânsă între producători, procesatori și retaileri pentru reducerea impactului asupra mediului al alimentelor de zi cu zi.
O noutate a ediției din acest an a Climate Supplier Event este lansarea, în premieră, a unui program de finanțare dedicat exclusiv furnizorilor Auchan și dezvoltat în parteneriat cu BRD – Groupe Société Générale. Acesta oferă condiții avantajoase furnizorilor care accesează credite verzi, pentru investiții în proiecte de sustenabilitate, eficiență energetică și reducerea amprentei de carbon sau credite corelate cu obiective de sustenabilitate.
Auchan a prezentat și evoluția propriului Plan Climat 2030, început în 2019, odată cu măsurarea emisiilor pe toate cele trei categorii – Scope 1, 2 și 3. Printre acțiunile deja implementate se numără:
- instalarea a peste un kilometru de vitrine frigorifice eficiente energetic;
- lansarea companiei Auchan Renewable Energy și tranzacționarea de energie din surse regenerabile;
- extinderea proiectelor de energie regenerabilă, prin montarea de panouri fotovoltaice pe magazine;
- măsuri multiple pentru reducerea risipei alimentare.
Evenimentul s-a încheiat cu un workshop aplicat, în care furnizorii au lucrat, alături de specialiști, la conturarea propriilor planuri de decarbonizare, pornind de la cadrul legislativ european și exemple practice din industrie.