Companii responsabile față de mediu și oameni

Asociația Environ organizează a 7-a ediție a campaniei „România Reciclează”, de colectare a DEEE și ateliere eco-educative pentru copii

Asociația Environ a anunțat lansarea unei noi ediții a campaniei „România Reciclează”, un program național de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), care se desfășoară în perioada 29 iunie – 15 noiembrie.

Programul „România Reciclează” se adresează tuturor locuitorilor, companiilor sau instituțiilor din orașele și comunele participante în program care dețin și doresc să predea spre reciclare aparatura electronică veche sau defectă. Aceștia pot solicita colectarea gratuită de la domiciliu sau sediu a deșeurilor voluminoase prin apel telefonic la call center 031.827.0000 și de asemenea pot preda direct deșeurile de mici dimensiuni în punctele de colectare agreate de Environ cu reprezentanții primăriilor. Primăriile care doresc să se alăture programului și să organizeze acțiuni de colectare deșeuri electrice de la populație, se pot înscrie pe adresa office@environ.ro sau direct pe site-ul campaniei www.romania-recicleaza.ro.  

Mai mult decât atât, pornind de la convingerea că investiția în educație este cel mai important pas, Asociația Environ va implementa la punctul de colectare și un program de educație ecologică pentru cei mici. Recycle Joy este un concept de workshop-uri educaționale, jocuri, activități distractive și premii surpriză, destinat copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani care își propune să îi învețe cum să descopere bucuria reciclării.

„Ne propunem să facem din grija față de natură, responsabilitate și reciclare o normalitate și chiar un motiv de bucurie. Sustenabilitatea înseamnă calitatea vieții în prezent și în viitor, de aceea considerăm că nu este suficient doar să organizăm periodic acțiuni de colectare, ci trebuie să investim constant în educație și informare. Este imposibil să producem o schimbare de paradigmă și să creăm o cultură a reciclării câtă vreme oamenii se așteaptă ca de fiecare dată când predau un deșeu să primească ceva în schimb. În cadrul campaniei România Reciclează vor primi într-adevăr ceva la schimb: timp, atenție și încredere în cei mici pentru că ei pot produce acea schimbare de perspectivă. Contribuim la formarea adulților de mâine cu speranța că în câțiva ani predarea echipamentelor uzate va deveni o practică obișnuită, vom trăi într-un mediu mai curat, iar România nu va mai fi codașa Europei la reciclare”, declarat Roxana Puia, directorul de marketing al Asociației Environ.

Proiectul „România Reciclează” a luat naștere în 2018 ca parte a strategiei Asociației Environ de a construi un parteneriat durabil cu autoritățile publice locale și de a oferi astfel împreună cetățenilor o soluție practică pentru predarea responsabilă a aparaturii electrice vechi, precum și a bateriilor uzate, având în vedere totodată și obiectivele legate de creșterea gradului de informare și educare pe acest subiect.

Asociația Environ, una dintre primele organizații colective de transfer responsabilitate din România, perfecționează de peste 15 ani un sistem de gestionare responsabilă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE). Începând cu anul 2007, Environ a gestionat peste 150.000 tone de DEEE-uri și a implementat sute de  proiecte și campanii menite să încurajeze schimbarea obiceiurilor privind colectarea selectivă și adoptarea unui stil de viață sustenabil. 

Share this article
Prev Post

Concurs de design cu premii în valoare totală de 25.000 lei pentru proiectarea unor displayuri volumetrice (3D) care să explice și să promoveze dezvoltarea durabilă

Next Post

Sondaj: Românii țin cont de eforturile firmelor de a proteja mediul atunci când fac o achiziție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next