Începute în 2017, acțiunile de împădurire organizate de inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat Plantăm fapte bune în România în colaborare cu JYSK România au continuat și în 2021, pentru al cincilea an consecutiv. Anul acesta, retailerul scandinav a susținut plantarea a 32.000 de puieți în localitățile Roșia Montană, Sohodol și Bucium din județul Alba.
„Anul acesta am reușit să creștem cu peste 50% numărul de puieți plantați alături de Plantăm fapte bune în România, în comparație cu anii precedenți, de la 20.000 la 32.000 de arbori, ceea ce ne bucură. Din cauza situației actuale, nu am putut avea un eveniment de plantare alături de voluntari, așa cum mulți dintre colegii și clienții noștri și-ar fi dorit, însă plănuim să facem acest lucru cu ocazia următoarei acțiuni de împădurire. Zona Roșia Montană este extrem de frumoasă, frumusețe dată mai ales de munții împăduriți”, spune Alex Bratu, Country Manager JYSK România și Bulgaria.
În cei 5 ani de activitate, Plantăm fapte bune în România și retailerul JYSK România au plantat 114.000 de puieți. Este al doilea an în care munca voluntarilor a fost înlocuită cu cea a zilierilor și a echipamentelor mecanizate, pentru respectarea restricțiilor impuse de pandemie.