Auchan România își reconfirmă sprijinul pentru promovarea valorilor locale, a turismului durabil și dezvoltarea orașelor și comunităților prin cultură, devenind partener oficial al Capitalei Europene a Culturii 2023.
Implicarea în acest proiect este un pas firesc pentru Auchan, ca parte a inițiativelor de anvergură de promovare a valorilor, oamenilor sau locurilor din România. Această filozofie a fost exprimată prin numeroase proiecte, printre cele mai importante numărându-se producția filmului România neîmblânzită, cel mai vizionat documentar românesc despre natura țării noastre, proiectat în peste 50 de țări și desemnat cel mai bun film documentar despre natură, mediu și ecologie la Cannes 2018 Corporate Media & TV Awards. Un alt exemplu marcant este și parteneriatul de lungă durată cu Federația Română de Ciclism pentru organizarea și finanțarea Turului României, competiția sportivă cu cea mai îndelungată tradiție din țara noastră. Cu sprijinul Auchan, în 2022, evenimentul a fost transmis pentru prima dată la nivel internațional, în peste 50 țări, către o audiență de peste 100 de milioane de oameni, promovând astfel peisajele României.
Cum se implică Auchan în programul Timișoara 2023
În cadrul programului cultural derulat în Timișoara, Auchan va fi prezent încă de la festivitatea de deschidere din weekend-ul 17-19 februarie, precum și în diverse evenimente ce se vor desfășura pe parcursul anului, punând accent pe:
- promovarea produselor și preparatelor culinare românești;
- integrarea grupurilor sociale dezavantajate prin cultură și implicare civică în cadrul Festivalului ROD;
- educația și informarea publicului despre importanța protejării mediului înconjurător în cadrul festivalului de muzică VestFest;
- promovarea personalităților culturale și a trupelor de teatru românești în cadrul Festivalului Internațional de animație și teatru pentru copii.
Mai mult, anul acesta Auchan marchează și începutul unui parteneriat cu Universitatea Politehnica Timișoara, fiind alături de aceasta în organizarea a două evenimente de amploare. Astfel, din dorința de a susține un stil de viață sănătos prin mișcare, Auchan devine partener al cursei de ciclism PoliBike, eveniment sportiv dedicat atât amatorilor, cât și cicliștilor profesioniști. De asemenea, compania va susține și un proiect mai larg de deschidere a spațiului academic și de comunicare multidisciplinară cu spațiul public, menit să prezinte publicului timișorean, într-un format de talk-show live, români care au făcut cariere de excepție în alte colțuri ale lumii, care au obținut performanțe profesionale cu totul deosebite și fac parte din elitele mondiale ale domeniilor în care își desfășoară activitatea.
Despre Auchan
Auchan România are în portofoliu 327 de magazine, cuprinzând 33 de hipermarketuri, 7 supermarketuri și 287 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care peste 270 în stațiile Petrom, cât și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2021 de peste 1,2 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, în fiecare zi. Auchan este certificat Customers’ Friend și a primit statutul Customers’ Friend – Superior Excellence.