Companii responsabile față de mediu și oameni

A 2-a ediție Challenge Labs – pentru profesioniștii și antreprenorii centrați pe soluții de mediu în agrifood

Profesioniștii și antreprenorii din domeniul agroalimentar sunt invitați să se înscrie până pe 31 mai 2022 la cea de a 2-a ediție Challenge Labs, un program de ideație dezvoltat de EIT Food și Impact Hub Bucharest care identifică și găsește posibile soluții la cele mai presante probleme ale industriei alimentare.

Ediția din acest an vizează găsirea de soluții pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin practici de agricultură sustenabilă și creșterea accesului la alimentele din agricultură sustenabilă pentru consumatorii de vârstă mijlocie (45-60 ani), prin informarea lor, diversificarea opțiunilor pe care le au la dispoziție și gestionarea barierelor pe care aceștia le întâmpină.

Conform datelor statistice din ultimii ani, un procent semnificativ al emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) provine din sistemele alimentare, atât în mod direct, cât și în mod indirect, astfel că sustenabilitatea în domeniul agriculturii și industriei alimentare devine din ce în ce mai necesară, atât la nivel european, cât și global.

În cadrul celei de a doua ediții a Challenge Labs, programul de ideație desfășurat în peste 10 țări europene, profesioniști cu specializări diferite – de la cercetători și profesori, la persoane care lucrează în companii de food & drinks și antreprenori cu idei – își vor pune laolaltă cunoștințele pentru a rezolva provocări din acest domeniu. Aceștia vor participa la workshop-uri intensive, alături de alți inovatori și experți, și se vor familiariza cu metodologii ce facilitează inovarea, precum design thinking. În plus, participanții vor crea și testa prototipuri de reprezentări vizuale, urmând ca cea mai inovatoare idee să fie premiată.

„Ca reprezentanți ai EIT Food în România, ne dorim să continuăm eforturile de susținere a dezvoltării și inovării locale din sectorul agroalimentar. Am reușit să creăm punți și legături importante între actori diverși din ecosistem și vom continua să punem în mișcare lucrurile cu și mai multă dedicare”, spune Georgiana Ion, coordonator activități EIT Food Hub. „Același lucru ni-l propunem și în cadrul Challenge Labs 2022. Aflat la a doua ediție, reunește profesioniști și experți din domeniu care să colaboreze, să crească și să găsească soluții inovatoare prin care să se dezvolte profesional. Mai mult, credem cu tărie că programa de învățare intensivă din cadrul Challenge Labs este o oportunitate valoroasă pentru orice profesionist în curs de formare sau dezvoltare care vrea să își extindă cunoștințele într-un mediu colaborativ”, adaugă aceasta.

Procesul de înscriere în program presupune completarea formularului de pe site până pe 31 mai 2022, după care se va face preselecția a 30 de aplicanți. Participanții vor fi împărțiți în echipe multidisciplinare și vor lua parte la workshop-uri în perioada 6-14 iunie, sub îndrumarea experților și a mentorilor. Pe 15 iunie 2022 va avea loc marea finală, o data cu prezentarea ideilor în fața juriului, iar cea mai inovatoare soluție va fi premiată.

Printre mentorii și experții care vor ghida echipele în acest process, se numără: Cristian Tudor – Founder & General Manager Micro Greens, Laurențiu Bănescu – Co-Founder Zăganu Craft Brewery, Mihai Mihu – Antreprenor & Coordonator Mall Țărănesc, Zorița Diaconeasa – Şef lucrări Biochimie USAMV Cluj-Napoca.

***

Challenge Labs este un proiect susținut de EIT Food – cea mai dinamică și vastă comunitate de inovare în sectorul agroalimentar. Susținut de Institutul European de Inovare și Tehnologie (European Institute of Innovation and Technology – EIT), EIT Food investește în proiecte, organizații și persoane care împărtășesc obiectivele pentru un sistem alimentar sănătos și sustenabil. EIT Food este una dintre cele opt comunități fondate de European Institute for Innovation & Technology (EIT), un organism independent al UE, fondat în 2008 pentru a susține inovația și antreprenoriatul în Europa. 

Impact Hub Bucharest este un spațiu dinamic în care profesioniștii și antreprenorii își pot dezvolta proiectele și inițiativele de business. Impact Hub Bucharest este primul spațiu de coworking din România, cu o comunitate de aproximativ 2.000 de membri în 2 locații centrale din București, iar la nivel global organizația este prezentă în peste 100 de locații din peste 50 de țari. Misiunea Impact Hub Bucharest este de a susține ecosistemul antreprenorial oferind programe de accelerare a startup-urilor și finanțare directă, precum și cea mai mare platformă online de educație antreprenorială. 

Share this article
Prev Post

Copenhaga a adoptat o metodă inedită de semnalare a schimbărilor climatice / Temperatura medie anuală globală ar putea crește în următorii 5 ani cu 1,5 grade Celsius

Next Post

Deputații comisiei de mediu a PE susțin planul CE de a interzice vânzările de mașini poluante  începând cu 2035

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next