În Copenhaga și alte orașe daneze, au fost instalate bănci cu o înălțime atipică, pentru a sensibiliza publicul cu privire la schimbările climatice. Înălțimea simbolică de 85 cm reprezintă creșterea prognozată a nivelui mării până în anul 2100. “În multe părți ale țării, inundațiile sunt un eveniment cotidian, așa că încercăm să ilustrăm acest lucru cu ajutorul băncilor înălțate pentru a-i face pe oameni să vorbească despre schimbările climatice”, a declarat Kasper Adsbøll, senior brand manager al postului de televiziune TV2, inițiatorul proiectului. Detalii

Primark și-a anunțat obiectivul pe termen scurt din cadrul programului Sustainable Cotton – de a ajuta 275.000 de fermieri să reducă costurile de producție, să adopte metode agricole mai ecologice și, în cele din urmă, să își crească veniturile. Pe termen lung, retailerul și-a propus ca până în 2027, tot bumbacul folosit să fie organic, reciclat sau realizat folosind practici sustenabile. Programul a oferit până în prezent cursuri de formare pentru aproape 150.000 de fermieri din India, Bangladesh și Pakistan, ceea ce a dus la îmbunătățiri semnificative ale mediului și la economii financiare pentru fermieri. Detalii

Cel mai mare parc fotovoltaic plutitor din Europa va prinde contur în luna iulie a acestui an pe lacul de acumulare Alqueva din Portugalia, cel mai întins lac artificial din Europa de Vest. Parte a planului Portugaliei de a reduce dependența de combustibili fosili importați, ai căror prețuri au crescut brusc de la invazia Ucrainei, panourile solare vor avea capacitatea de a alimenta cu energie electrică 1.500 de familii. Detalii

Temperatura medie anuală globală ar putea crește în următorii 5 ani cu 1,5 grade Celsius peste valorile preindustriale, chiar dacă pentru o perioadă scurtă de timp. Încă din 2015 probabilitatea de a depăși 1,5 grade Celsius a crescut constant, ajungând potrivit ultimelor estimări de la 0% în 2015, la 40% în 2021. Chiar și un singur an cu o încălzire de 1,5 grade poate avea efecte nefaste, cum ar fi reducerea recifelor de corali și subțierea stratului de gheață din Oceanul Arctic. Detalii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *