Companii responsabile față de mediu și oameni

Albania: șefii de instituții care nu reduc consumul de energie electrică vor fi amendați

Fiecare instituție din Albania va fi obligată să numească un administrator responsabil cu economisirea de energie, în contextul noii legi conform căreia instituțiile de stat trebuie să reducă consumul de energie cu 15% în fiecare lună față de nivelurile din anul precedent, scrie Balkan Green Energy News.

În cazul în care acest obiectiv nu va fi atins timp de două luni la rând, administratorul sau șeful instituției va fi amendat personal cu 430 de euro, a declarat recent viceprim-ministrul și ministrul infrastructurii și energiei din Albania, Belinda Balluku, care a subliniat că guvernul trebuie să fie lider în ceea ce privește economisirea energiei.

Procentul de 15% reprezintă 1% din consumul total de energie electrică al țării, în valoare de 29 de milioane de euro pe lună, a adăugat ea.

Consiliul de Miniștri al Albaniei își menține totodată decizia de a amâna creșterea prețurilor la electricitate pentru gospodăriile care consumă mai mult de 800 kWh pe lună

Decizia a fost luată ca parte a măsurilor de urgență ale Albaniei pentru a asigura stabilitatea aprovizionării cu energie. Balluku a precizat că guvernul a alocat subvenții pentru un program destinat gospodăriilor pentru instalarea de colectoare solare pentru încălzirea apei.

Autoritatea de reglementare în domeniul energiei a publicat oficial decizia de majorare a prețurilor la energie pentru gospodăriile care consumă mai mult de 800 kWh pe lună, chiar dacă premierul Edi Rama a declarat că măsura va fi amânată. Balluku a explicat că guvernul are ultimul cuvânt. Ea a confirmat că măsura nu va fi pusă în aplicare pentru luna octombrie.

Share this article
Prev Post

Marile companii poluante nu includ informații relevante despre riscurile schimbărilor climatice în rapoartele lor financiare

Next Post

Valurile de caniculă din această vară au provocat cel mai mare număr de decese în exces în rândul vârstnicilor din Anglia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next