Companii responsabile față de mediu și oameni

AquaKit: Elevii învață despre calitatea apelor de suprafață printr-un proiect educațional lansat de MaiMultVerde și BCR

Asociația MaiMultVerde și BCR au lansat cu ocazia Zilei Internaționale a Mediului un nou proiect educațional, AquaKit, prin organizarea unor activități în aer liber, pe Pajiștea Petricani, cu 30 de elevi din București care au învățat să testeze calitatea apei din Lacul Tei.

AquaKit aduce în prim-plan situația poluării apelor de suprafață din România, prin implicarea elevilor din ciclul gimnazial în activități de tip citizen science.

Peste 5.000 de elevi din 30 de școli din toată țara vor primi în cadrul proiectului 900 de kit-uri de testare a apelor, ca răspuns la nevoile profesorilor pentru pregătirea activităților din Săptămâna Verde.

MaiMultVerde a distribuit până în prezent 336 de kit-uri către mai multe școli din orașele București, Cluj și Brașov, din Delta Dunării și din județele Dâmbovița, Giurgiu, Mureș sau Vâlcea.

Școlile interesate să organizeze astfel activități în aer liber, până la finalul anului 2024, sunt invitate să contacteze MaiMultVerde la adresa de e-mail asociatia@maimultverde.ro, pentru a primi numărul de kituri necesar. 

Loredana Pană, manager proiect AquaKit:

„MaiMultVerde implementează de peste 5 ani proiecte dedicate protecției malurilor și apelor din România și acționează pe diferite planuri împotriva poluării, în special cu plastic. Din păcate, fenomenul a căpătat o mare amploare și vedem pe toate cursurile de ape și mai ales pe Dunăre depozite ilegale de deșeuri. Prin acest proiect ne-am propus să aducem elevii mai aproape de apele din localitățile lor, ca aceștia să interacționeze cu natura și să conștientizeze impactul acțiunilor umane asupra apei. Kit-urile vor putea fi folosite în Săptămâna Verde, dar și atunci când profesorul de la clasă dorește să organizeze o oră în aer liber.”

Nicoleta Deliu-Pașol, Head of Communication BCR:

„Educația și sănătatea copiilor noștri sunt priorități pentru BCR. Prin această inițiativă încurajăm tinerii șă devină reponsabili și să protejeze una dintre cele mai importante resurse: apa. AquaKit îi ajută pe elevi să exploreze și să înțeleagă importanța unei ape curate. Educația este cheia unui viitor sustenabil și credem că prin activități practice și de conștientizare, contribuim la crearea unui mediu mai sănătos și sigur pentru noi toți.”

Elevii vor putea analiza apele de suprafață din vecinătatea lor, atât chimic cât și microbiologic. Kit-ul de testare conține benzi de testare a apei și fișe de analiză care se concentrează pe nivelul pH-ului, duritatea apei, cantitatea de nitrați, nitriți și metale grele (Cupru, Plumb, Fier).

Kitul conține, de asemenea, mai multe instrumente pentru analizarea macronevertebratelor acvatice (minciog, cutie Petri, pipetă, lupă), cu ajutorul cărora elevii vor putea depista ce specii sunt rezistente la poluare, determinând astfel calitatea apei.

După testarea apelor, profesorii coordonatori vor încărca rezultatele într-o hartă interactivă. Testele realizate de elevi vor fi publice, contribuind astfel la crearea unei baze de date științifice, ușor accesibilă pentru publicul larg.

CONTEXT

Peste 60% din corpurile de apă de suprafață din România nu ating obiectivul de calitate prevăzut de legislația în vigoare, fapt îngrijorător din perspectivă de mediu, dar mai ales prin prisma efectelor asupra sănătății și calității vieții.

Totodată, România are deschise 37 de dosare de infringement inițiate de Comisia Europeană în domeniul mediului pe teme precum protejarea biodiversităţii, tăierile ilegale de arbori, calitatea aerului şi deşeuri.

MaiMultVerde este o organizaţie neguvernamentală de protecţie a mediului cu misiunea de a da putere oamenilor și organizațiilor să găsească și să implementeze în comunitățile lor soluții pentru o viață de calitate, într-un mediu curat și sănătos.

De la înființarea sa în anul 2008, organizația a activat în peste 100 de comunități din țară, a lucrat cu 35.500 de voluntari, a plantat 1.600.000 de puieți, a strâns peste 630 de tone de deşeuri, a implementat primul sistem de bike-sharing din România și a derulat zeci de campanii naţionale de informare şi educaţie de mediu.

Domeniile prioritare de intervenție ale organizației sunt plantările, combaterea poluării cu plastic și educație pentru protecția mediului.

Share this article
Prev Post

Ziua mondială a mediului. UNEP trage un semnal de alarmă privind nevoia urgentă de refacere a terenurilor degradate

Next Post

Omenirea își va epuiza pe 1 august resursele naturale pentru acest an

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next