Companii responsabile față de mediu și oameni

Asociația Alucro anunță câștigătorii celei de a 10-a ediții a Festivalului Can Art&Design

Asociația Alucro, organizație care desfășoară în România programul european Every Can Counts, a desemnat câștigătorii celei de a 10-a ediții a Can Art&Design Festival – un concurs inedit dedicat promovării reciclării creative a dozelor din aluminiu în România.

Din cele peste 25 de lucrări înscrise în competiția din acest an, au fost premiate 9 creații, care vor fi incluse într-o serie de expoziții organizate cu acces gratuit pentru publicul din România.      

Pentru originalitate, creativitate și realizarea tehnică, la secțiunea Sculpturi sau Instalații au fost premiate lucrările realizate de artiștii Cosmin Alin Vâlceanu, Sabina Stan, Adelina Gavrilă și Nadina Lungu.

La secțiunea dedicată tablourilor de mari dimensiuni, au fost premiate lucrările realizate de Maria Petrariu, Ana Roua Vasilescu și Daniel Loagăr, iar la cea dedicată tablourilor de mici dimensiuni, lucrările cu cel mai mare punctaj aparțin artiștilor Andrei Constantin Pascariu, Angelin Stanciu și Roxana Minuță.

Asociația Alucro își propune prin Can Art&Design Festival să crească gradul de conștientizare cu privire la importanța reciclării dozelor, printr-o platformă inovatoare și captivantă care îmbină conștientizarea de mediu cu expresia artistică.

„Lucrările premiate, ca și celelalte înscrise în proiect, reprezintă dovezi clare ale potențialului de reciclare creativă a deșeurilor. E nevoie de efort comun, dorință reală și implicare pentru conservarea resurselor și refolosirea acestora. Iar proiectul Can Art&Design Festival, dedicat reciclării creative a dozelor din alumniu, reprezintă un pas important în această direcție, o sursă de inspirație și un model care poate fi replicat și pentru alte tipuri de deșeuri de ambalaje (…)” a declarat Adriana Calcan, PR & CSR Reciclad`OR, una dintre organizațiile partenere ale acestei ediții.

Înființată în 2010 la inițiativa Can Pack România și a Asociației Europene a Aluminiului, Asociația Alucro promovează exclusiv colectarea selectivă și reciclarea dozelor din aluminiu în România. Din 2012 deține licența programului european Every Can Counts care în prezent se derulează în 20 de țări. Alucro își propune să contribuie la creșterea gradului de conștientizare privind importanța reciclării dozei de băuturi, un ambalaj extrem de valoros care poate fi reciclat la infinit fără a-și pierde din proprietăți. 

O galerie completă cu imagini ale lucrărilor înscrise la această ediție este disponibilă pe pagina de Facebook Can Art&Design Festival.

Share this article
Prev Post

Inditex semnează un acord pe 3 ani cu startup-ul Ambercycle pentru achiziționarea de poliester reciclat din deșeuri textile

Next Post

Fondul pentru inovare. 4,8 miliarde de euro puse la dispoziție de CE pentru tehnologii cu emisii reduse de dioxid de carbon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next