Companii responsabile față de mediu și oameni

Au fost desemnate proiectele câștigătoare din cadrul programului HP “Girls Save the World”

Programul HP “Fetele salvează lumea”, destinat femeilor care aspiră la statutul de ecologist și antreprenor social a fost lansat în octombrie anul trecut în cadrul MIT Solv[ED] Youth Innovation Challenge. Acesta se adresează fetelor cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani cu idei inovatoare de rezolvare a unei provocări de mediu sau sociale din comunitatea lor prin utilizarea tehnologiei.

Provocarea a atras peste 800 de aplicații din 148 de țări, iar fiecare echipă a trebuit să abordeze o idee inovatoare concepută cu – și pentru – comunitățile insuficient deservite.

“Pentru a obține cele mai bune soluții la problemele globale, trebuie să le dăm posibilitatea fetelor să se implice în tehnologie și inovație și să aducem în prim-plan voci diverse”, spune Eliza Berg, Lead, Learning & Solv[ED] Communities la MIT Solve.

După o analiză atentă, au fost aleși 10 finaliști. Proiectele variază de la conservarea apei la educația STEM și au fost prezentate în cadrul primei tabere virtuale Girls Save the World din această săptămână. Participantele au fost sprijinite în perfecționarea propunerilor lor și au beneficiat de mentorat din partea experților de la HP și a partenerilor programului.

Toți finaliștii au primit un pachet cu gadgeturi sustenabile de la HP, care include: un Elite Dragonfly, primul laptop din lume fabricat din materiale plastice provenite din oceane, o imprimantă ENVY Inspire cu un abonament Instant Ink, care contribuie la HP Planet Partners prin reutilizarea și reciclarea cartușelor de imprimantă, precum și hârtie marca HP, care contribuie la protecția și refacerea pădurilor.

Elizabeth Nyamwange, în vârstă de 16 ani, din Byron, Illinois, a obținut premiul cel mare de 10.000 de dolari. Această finanțare îi va permite să își dezvolte în continuare proiectul câștigător, Etana. Dispozitivul creat de Nyamwange este un scaner de amprente digitale cu costuri reduse, alimentat cu energie solară, care creează șabloane biometrice și le încarcă pe un server public. Datele sunt înregistrate pe un blockchain, ceea ce le face accesibile și sigure, oferind femeilor din țările în curs de dezvoltare o formă de dovadă digitală a identității fără acces la internet sau la electricitate.

“Etana a fost pur și simplu o idee, ceva ce nu am fost niciodată sigură că voi avea resursele și sprijinul necesar pentru a crea”, spune Nyamwange. “A fost atât de uimitor să le cunosc pe fetele și abia aștept să văd cum vor schimba lumea.”

Printre proiectele premiate, s-au mai numărat:

  • O modalitate simplă de a economisi aproape 25% din consumul de apă curată la domiciliu cu un sistem de spălare a toaletei cu două ape, numit Arya, creat de o locuitoarea din Texas. Acesta redirecționează apa folosită la duș, numită apă gri, pentru a trage apa la toaletă.
  • Changemaking, o platformă de colaborare online care pune în legătură tinerii în căutare de oportunități de perfecționare de calitate cu întreprinderile sociale axate pe sustenabilitate care au nevoie de talente.
  • ELENA, un program de formare pentru tinerii elevi care oferă cunoștințe despre energia regenerabilă și alte practici durabile
  •  FloodFinder, care exploatează fluxurile camerelor de luat vederi din trafic pentru a furniza date în timp real despre inundații. Această soluție a fost dezvoltată în contextul în care, San Jose, din California, este unul dintre numeroasele orașe devastate de inundații în ultima vreme, lucru pe care adolescenta, locuitoare a acestui oraș, a vrut să îl prevină.
  • STEM Girl își propune să remedieze numărul scăzut de femei din Pakistan, țara de origine a tinerei care a propus acest proiect, care lucrează în domeniul STEM. Această situație poate fi îmbunătățită prin furnizarea unui program de certificare pentru fete, care să le ofere competențele necesare pentru a obține locuri de muncă în domeniul științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii. 

Mai multe detalii despre proiect

Share this article
Prev Post

WEE GREEN – Antreprenoriatul social verde, un instrument de împuternicire a comunităților rurale

Next Post

Auchan Retail marchează Ziua Mondială a Mediului prin publicarea Planului pentru Climat 2030

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next