Companii responsabile față de mediu și oameni

Beneficiile pentru mediu ale pompelor de căldură, în topul motivelor de achiziţie ale românilor (studiu susținut de Delgaz Grid și E.ON)

Piața pompelor de căldură este încă la început în România, dar un studiu recent realizat pentru platforma Despre-energie.ro arată că peste 50% dintre români ar lua în considerare achiziționarea unui astfel de echipament în anul următor, în timp ce beneficiile pentru mediu sunt în topul motivelor de achiziție pentru 84% dintre respondenți.

Studiul a fost susținut de companiile Delgaz Grid și E.ON.

Informații insuficiente

Una dintre principalele concluzii ale cercetării sociologice este că aproape trei sferturi dintre respondenți (74%) afirmă că au destul de puține informații sau chiar deloc despre utilitatea pompelor de căldură în gospodării.

În plus, 45% dintre cei intervievați nu știau că pompele de căldură pot fi folosite atât pentru încălzirea locuinței în timpul sezonului rece, cât și pentru răcirea acesteia vara.

Motivele pentru achiziție

Principalele motive pentru care românii ar achiziționa o pompă de căldură sunt eficiența energetică și reducerea costurilor cu energia.

Peste 90% dintre respondenți indică reducerea costurilor cu utilitățile și dubla funcție de încălzire și răcire a acestor echipamente.

De asemenea, beneficiile pentru mediu sunt în topul motivelor de achiziție pentru 84% dintre respondenți.

Impedimente în achiziție

Prețul prea mare este considerat principalul impediment în achiziția unei pompe de căldură pentru 40% dintre respondenți, iar lipsa informațiilor reprezintă un obstacol pentru un procent similar. Aproape 20% dintre aceștia menționează lipsa subvențiilor, după modelul Casa Verde, ca un motiv serios care stă în calea achiziției unei pompe de căldură. 

Motivele diferă și în funcție de vârstă. În rândul tinerilor, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, aproape jumătate spun că lipsa unei subvenții este principalul impediment. În categoria de vârstă 35-45 de ani principalul impediment pare să fie prețul prea mare. 

Despre studiu

Studiul a fost efectuat de Sondaje Marketing Relații Publice SRL pentru platforma despre-energie.ro, pe un eșantion reprezentativ național de 1.053 de persoane fizice, cu vârsta peste 18 ani, în perioada 9-17 mai 2024.

Share this article
Prev Post

Bursa Airbus pentru participarea la One Young World Summit 2024 (finanțare integrală pentru Montreal, Canada)

Next Post

Australia acordă noi permise de explorare a gazelor offshore pentru a acoperi deficitul energetic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next