Brazilia este afectată de cea mai severă secetă din istoria sa recentă, în contextul în care mai mult de o treime din teritoriul său – peste 3 milioane de kilometri pătraţi -, se confruntă cu condiţii de secetă extremă, a raportat sâmbătă site-ul de ştiri G1, citat de DPA și Agerpres, pe baza datelor transmise de Centrul Naţional pentru Monitorizarea Dezastrelor Naturale (CEMADEN). Aceasta este cea mai severă secetă înregistrată în Brazilia de la începerea măsurătorilor sistematice în anul 1950.
„De la începutul monitorizărilor, nu am experimentat niciodată o secetă atât de extinsă şi de intensă precum aceasta”, a declarat Ana Paula Cunha, cercetătoare la CEMADEN. „În trecut, doar regiuni izolate aveau de suferit din cauza ciclurilor secetoase, însă, de această dată, este vorba despre un fenomen general. Este o problemă majoră cu care se confruntă ţara noastră”, a precizat ea.
În nordul Braziliei, mai multe oraşe au rămas izolate deoarece râurile locale nu mai sunt navigabile din cauza nivelurilor scăzute ale apelor. În plus, producţia de energie electrică asigurată de hidrocentrale este în pericol, iar în mai multe regiuni au izbucnit totodată incendii de vegetaţie.
Cauza secetei severe reprezintă o combinaţie între mai mulţi factori: fenomenul meteorologic El Nino duce la creşterea temperaturilor în Brazilia şi la scăderea precipitaţiilor, în special în nordul ţării. Blocajele atmosferice cauzate de zonele staţionare de înaltă presiune împiedică, de asemenea, trecerea fronturilor reci de aer care ar putea aduce ploi.
Încălzirea din nordul regiunilor tropicale ale Oceanului Atlantic prelungeşte şi mai multe perioada de secetă.
Read next
2 min read