România înregistrează scăderi semnificative în reciclarea sticlei şi a metalelor, iar, în general, rata de reciclare a deşeurilor de ambalaje este de doar 38,31%, relevă analiza publicată de Clean Recycle, citată de Agerpres, ce are la bază date publicate de Institutul Naţional de Statistică.
Potrivit Clean Recycle, unul dintre liderii de pe piaţa locală a transferului de responsabilitate privind deşeurile de ambalaje (OIREP), cele mai semnificative scăderi au fost observate la reciclarea sticlei (de la 42,6% în 2020 la 28,03% în 2021) şi a metalului (de la 51,12% la 44,24%).
Pe de altă parte, se înregistrează progrese modeste în reciclarea plasticului şi a hârtiei/cartonului. Astfel, rata de reciclare a plasticului a crescut de la 30,05%, în 2020, la 31,59% în 2021, iar pentru hârtie şi carton, de la 63,2% la 67,88%.
În primele patru luni din acest an, Clean Recycle a gestionat o cantitate de peste 37.000 de tone de deşeuri de ambalaje pentru cei 800 de clienţi din portofoliu, din care a fost reciclată o cantitate de 18.000 de tone, iar valorificate prin incinerare 1.700 de tone.
Sursa foto: Pixabay