Companii responsabile față de mediu și oameni

Elevii din 75 de școli învață să colecteze separat deșeurile, prin programul Azi pentru Mâine

75 de școli din 8 județe ale țării (Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Ilfov, Vâlcea, Ialomița și Tulcea) fac parte din concursul de colectare separată a deșeurilor, în cadrul programului Azi pentru Mâine, implementat de Asociația CSR Nest. Concursul, ajuns la a 4-a ediție consecutivă, a debutat pe 1 martie și se desfășoară până la încheierea anului școlar.  Clasele care reușesc să colecteze, în următoarele patru luni, cele mai mari cantități de hârtie/carton, plastic şi aluminiu vor fi recompensate cu premii totale în valoare de 75.000 RON.

La fel ca la ediția anterioară, competiția se va desfășura între clasele aceleiași școli, pentru a stimula și mai mult implicarea elevilor și a profesorilor. Fiecare clasă va putea înscrie, în mod direct, cantitatea de deșeuri colectată, în platforma online ExpertDeseuri.ro. Pe această platformă, în secțiunea dedicată, vor fi centralizate toate cantitățile colectate, urmând ca pe baza acestora să se desemneze câștigătorii. Clasa din fiecare școală care va colecta cea mai mare cantitate de deșeuri reciclabile primește un premiu în valoare de 1.000 RON. Simultan cu derularea concursului de colectare separată, în școli vor fi organizate si sesiuni de informare a elevilor și părinților cu privire la importanța și modalitățile de colectare separată a deșeurilor.

„Concursul încurajează colectarea separată a deșeurilor și observăm că atât elevii, cât și profesorii se mobilizează din ce în ce mai mult, de la an la an. În cele trei ediții de până acum, au fost colectate 179.000 kg de deșeuri în vederea reciclării. Pe lângă componenta practică de colectare separată a deșeurilor, posibilă prin folosirea infrastructurii de colectare separată deja existentă în școli sau prin sprijinul colectorilor parteneri din fiecare județ, ne bucurăm să vedem entuziasm și față de inițiativele educaționale pe care le derulăm. Prin intermediul acestora, elevii deprind obiceiuri de impact pentru viitor, precum tehnici de colectare separată corectă a deșeurilor și adoptarea unui comportament responsabil față de mediul înconjurător.” a precizat Anda  Sebesi, Director de Comunicare CSR Nest.

În cadrul concursului de anul trecut, au fost colectate 78.000 kg de deşeuri, aproape dublu față de ediția anterioară. Deșeurile au fost adunate pe două fracţii: hârtie/carton şi plastic/PET + doze de aluminiu.

Ediția desfășurată în anul școlar 2021-2022 a reunit peste 32.000 de elevi și peste 600 de profesori, iar în cele 53 de școli incluse în program au fost amplasate 53 de containere de exterior și 530 pubele de interior, pe două fracții – hârtie/carton, plastic/PET și metal. La solicitarea directorilor de școli în edițiile anterioare, activitățile educaționale și de colectare separată a deșeurilor au fost extinse începând de anul trecut și la nivelul ciclului primar.

Platforma ‘Azi pentru Mâine’ este un proiect de susținere a comunităților din România, finanțat de Fundația Coca-Cola, care se înscrie în demersurile de sustenabilitate ale Sistemului Coca-Cola în România, reunite în cadrul platformei După Noi. Lansat în 2019, la inițiativa Asociației CSR Nest, sprijinit de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu scopul de a oferi informații și infrastructură pentru colectare selectivă, proiectul a evoluat către o platformă complexă, cu componente pe mai multe direcții interconectate și complementare: educare, conștientizare, infrastructură și conlucrare pentru aducerea la aceeași masă a tuturor actorilor implicați în procesul de colectare separată și facilitarea implementării unor sisteme de colectare separată în vederea reciclării în diferite comunități.

În cadrul aceleiași platforme, Asociația CSR Nest a publicat Ghidul de colectare separată a deșeurilor. Ghidul poate fi consultat de oricine este interesat pe website-ul dedicat platformei, www.azipentrumaine.ro şi conține detalii importante despre cum se face corect colectarea acasă, la serviciu, în comunitate, pașii de urmat pentru implementare și diferite răspunsuri și soluții sau studii de caz.

Despre Asociația CSR Nest

Asociația CSR Nest este o organizație neguvernamentală înfiinţată în anul 2010, cu scopul de a promova responsabilitatea socială în rândul societăţii civile şi al companiilor. Din 2016, organizația și-a stabilit ca direcție strategică protejarea mediului, prin promovarea unui comportament responsabil față de mediu, printr-o serie de programe educaționale la nivel național adresate cetățenilor precum și prin implicarea acestora în acțiuni de ecologizare. În ultimii 5 ani, asociația a implementat proiecte de sustenabilitate care se subsumează conceptului de ESG pentru peste 25 de companii multinaționale și românești și a lucrat cu peste 20 de autorități locale din toate regiunile țării pentru proiecte de dezvoltare comunitară durabilă. În plus, contribuie la îmbunătățirea impactului pe care îl au ONG-urile în societatea din România, prin implementarea de proiecte de dezvoltare organizațională. Detalii: www.csrnest.ro

Despre Fundația Coca-Cola

Fundația Coca-Cola reprezintă ramura filantropică globală a Companiei Coca-Cola. Încă de la începuturile sale în 1984, Fundația a acordat peste 1 miliard de dolari în granturi și subvenții pentru sprijinirea inițiativelor dedicate construirii și dezvoltării de comunități sustenabile în întreaga lume. Mai multe informații: www.coca-colacompany.com/our-company/the-coca-cola-foundation

Share this article
Prev Post

România plantează pentru mâine: OMV Petrom susține cu 3 milioane de euro plantările din 2023, concentrându-se preponderent pe crearea de păduri miniaturale urbane

Next Post

BAT prezintă primul raport anual combinat al performanței de business și sustenabilitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next