Companii responsabile față de mediu și oameni

Food Heroes: Ateliere de nutriție echilibrată și responsabilă organizate de Electrolux România pentru 2400 elevi

Electrolux România continuă și anul acesta programul educațional Food Heroes în școlile din România, inițiativă  își propune să promoveze o serie de obiceiuri alimentare sănătoase în rândul copiilor. Consumul alimentelor care au o amprentă de carbon mică, precum și creșterea aportului de fructe și legumele în locul gustărilor nesănătoase sunt câteva obiceiuri care pot genera o schimbare în comportamentul lor.

Ajuns la a 4-a ediție pe plan local, programul presupune derularea unor lecții teoretice și ateliere interactive, susținute de Chef Liviu Lambrino și Chef Paul Siserman împreună cu angajați ai companiei.

În total, în cele două etape derulate anul acesta, 2400 de elevi învață ce înseamnă diversitatea în farfurie, nutriția echilibrată, precum și siguranța și susutenabilitatea alimentară.

Anul acesta, programul are loc în două etape. În ediția din primăvara acestui an, circa 1.200 de elevi cu vârste cuprinse între 8 și 17 ani, din București și Cluj, au devenit adevărați Eroi ai Alimentației.

Etapa a doua se desfășoară în cadrul inițiative globale Electrolux Food Foundation cu ocazia World Food Day (Ziua Internațională a Alimentației) de a acționa ca o comunitate globală pentru a facilita accesul tuturor la suficiente alimente, cât mai diverse, hrănitoare și sigure. Astfel, echipa Electrolux Romania alături de Chef Liviu Lambrino și Chef Paul Siserman se alătură celor 300 de angajați Electrolux la nivelul Grupului pentru a educa peste 13,000 de copii în toată lumea.

În Romania se derulează în prezent sesiuni în școlile din București și Cluj-Napoca, în care participă 1200 de copii.

„Obiceiurile alimentare durabile sunt esenţiale pentru sănătatea noastră, dar și pentru sănătatea planetei noastre. Programul Food Heroes este o inițiativă la nivel global care de peste 3 ani este implementată și la nivel local alături de colegii noștri și partenerii cu care colaborăm și cărora le mulțumim pentru implicare. Pentru noi, Electrolux Romania, este un proiect valoros pentru că își aduce contribuția la formarea generațiilor viitoare, prin adoptarea unor obiceiuri alimentare sustenabile, devenind astfel ambasadori ai schimbării pozitive pentru planetă”, a declarat Teodora Juravle, Director de Marketing Electrolux România.

De peste 3 ani, Electrolux România se implică în educarea elevilor români cu privire la importanța unui consum echilibrat de alimente, alături de voluntarii AIESEC. Până la acest moment, 6360 de elevi din 28 de școli au participat la cele 230 de ateliere organizate de către Electrolux România.

Programul Food Heroes, dezvoltat la nivel global de Fundația Electrolux, are ca scop educarea tinerilor cu privire la alimentația sănătoasă și sustenabilă. Mai mult, programul contribuie activ la îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă pentru 2030 ale ONU, evidențiind angajamentul Electrolux de a crea un viitor mai sustenabil și mai sănătos pentru toți.

Potrivit unui raport al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), la nivel mondial, gospodăriile risipesc peste 1 miliard de mese pe zi, generându-se aproximativ 1,05 miliarde de tone de deșeuri alimentare.

Unul dintre obiectivele la nivel grupului Electrolux este de a face din alimentația sustenabilă alegerea preferată a consumatorilor, iar un prim demers important în această direcție este educarea consumatorilor cu privire la alegerile alimentare și a modului cum pot reduce risipa alimentară în propriile locuințe.

Share this article
Prev Post

Peste 185.000 de elevi de clasa a 3-a susținuți de Fundația Auchan vor învăța la școală principiile unei alimentații sănătoase

Next Post

Gebrüder Weiss pedalează până la Lună și înapoi. Fiecare kilometru parcurs contribuie la protejarea climei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next