Italia, pe cale să restricționeze instalarea de panouri solare pe terenurile agricole

Italia se pregătește pentru adoptarea unei legi, ca parte a unui pachet de măsuri mai amplu destinat protecției sectorului agricol și al pescuitului, prin care vor fi interzise instalarea de către persoanele fizice și companii de sisteme fotovoltaice direct pe terenurile agricole.

Scopul noii legi este de a proteja sectorul agricol într-o perioadă dificilă, marcată inclusiv de protestele puternice de la începutul anului, dar riscul, spun analiștii și grupurile de mediu, este încetinirea semnificativă a angajamentelor de sustenabilitate și a independenței energetice.

„Am pus capăt instalării sălbatice de (panouri) fotovoltaice montate pe sol”, a declarat ministrul agriculturii, Francesco Lollobrigida, citat de Reuters, în cadrul unei conferințe de presă după ședința de guvern în care au fost aprobate noile măsuri.

Chiar dacă proiectul de lege nu a fost publicat oficial, au început deja să apară discuții despre posibilele implicații pentru economia italiană și tranziția energetică a acesteia.

Ministrul Energiei, Gilberto Pichetto Fratin – care, potrivit unor oficiali guvernamentali, s-ar fi opus inițial planului – a declarat reporterilor că noile restricții nu vor pune în pericol obiectivul guvernului de a instala aproximativ 38 GW până în 2030 prin intermediul centralelor fotovoltaice.

Săptămâna trecută, la finalul unei reuniuni a miniștrilor energiei din G7 (Grupul celor mai bogate 7 națiuni ale lumii), Italia s-a angajat să tripleze capacitatea instalată de energie regenerabilă până în 2030 și să elimine treptat centralele electrice pe bază de cărbune în prima jumătate a deceniului următor.

Potrivit tradingonline.com, noile măsuri ar da putere de decizie municipalităților, care ar hotărî ce suprafețe ar trebui să fie etichetate ca fiind „pentru uz agricol” și care s-ar preta instalării de panouri fotovoltaice. În lipsa unor măsuri precise care să stabilească caracteristicile terenurilor pentru desemnarea ca terenuri agricole, există riscul unei creșteri a corupției în administrațiile mai mici și mai puțin controlate.

De asemenea, va fi interesant de văzut dacă, în cazul adoptării legii de către Parlament și intrării ei în vigoare, vor apărea posibile „trucuri” de eludare a legii, cum ar fi instalarea panourilor solare pe sisteme înălțate.

Potrivit datelor Istat, peste 40% din suprafața Italiei este în prezent formată din terenuri cu destinație agricolă. Dintre acestea, aproximativ o treime este în prezent abandonată, iar întreprinderile agricole sunt din ce în ce mai favorabile unor aranjamente flexibile, cum ar fi închirierea terenurilor, în loc să cumpere aceste terenuri.

Limitările privind centralele solare ar putea avea un impact negativ asupra companiilor energetice, inclusiv ERG și ALERION, care au obiective de creștere în sectorul verde, au declarat analiștii financiari de la Equita.

Pe de altă parte, o încetinire a dezvoltării capacității solare ar putea fi benefică pentru producători de energie precum Enel, A2A și IREN, care altfel ar putea fi nevoiți să-și reducă prețurile, spun analiștii.

Anul trecut, Italia a înregistrat o capacitate adăugată de energie regenerabilă de aproape 6 gigawați (GW), în principal prin dezvoltarea de centrale solare de mici dimensiuni – suficient pentru a alimenta cu energie electrică peste 4,2 milioane de locuințe într-o țară cu 60 de milioane de locuitori.

Share this article
Shareable URL
Prev Post

Reptiland organizează în București ateliere de teraristică pentru copii

Next Post

Ce țări produc cea mai multă energie solară (grafic)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next