Companii responsabile față de mediu și oameni

Reptiland organizează în București ateliere de teraristică pentru copii

Reptiland invită copiii și părinții la atelierele de teraristică pe care le va organiza în luna mai, în București.

Terariile cu plante sunt ecosisteme miniaturale create în recipiente transparente din sticlă. Acestea conţin pământ, plante, flori și alte elemente decorative.

Copiii au ocazia de a învața de la experți despre plante, despre condițiile de umiditate și de lumină necesare fiecărei plante și despre cum pot crea aranjamente vizuale inedite. La final, micii cursanți vor pleca acasă cu propriul terariu.

Atelierele se vor desfășura în spațiul Reptiland, de pe Bulevardul Expoziției nr 1C, București, pe 11, 12, 18, 19, 25 și 26 mai. 

Reptiland este un proiect educațional și de conservare a biodiversității unic în Europa, un muzeu viu și interactiv în care vei admira peste 40 de specii de reptile vii și zeci de specii de plante exotice. 

Spațiul expozitional cuprinde zeci de terarii pentru reptile, o pădure tropicală misterioasă iluminată în culori neon, precum și cel mai mare paludariu expus din România – un ecosistem etajat automatizat, în care în partea de sus, pe pământ, cresc plante și flori exotice și trăiesc reptile, iar în apă înoată pești tetra și broscuțe galbene.

Informații suplimentare și rezervări, AICI.

Sursa foto: Reptiland

Share this article
Prev Post

Eurostar vrea să-și alimenteze trenurile cu energie 100% regenerabilă până în 2030

Next Post

Italia, pe cale să restricționeze instalarea de panouri solare pe terenurile agricole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next