Companii responsabile față de mediu și oameni

OMV Petrom și Energy Policy Group au modernizat și eficientizat energetic Liceul Elie Radu

Prima școală publică din țară renovată la standard de consum de energie aproape zero (nZEB – nearly Zero-Energy Building), Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” din Ploiești, a fost inaugurată astăzi. Consumul energetic al clădirii se reduce cu circa 60%. OMV Petrom a contribuit cu 1 milion de euro la lucrările de modernizare și reabilitare a școlii. Proiectul a fost realizat în cadrul programului Romania Eficienta, derulat de Energy Policy Group, organizație nonprofit de tip think-thank din domeniul politicilor energetice.

Lucrările efectuate vor diminua cu aproximativ 60% consumul mediu anual de energie al clădirii. În plus, datorita echipării cu panouri fotovoltaice și panouri solare termice, clădirea și-ar putea asigura consumul energetic din surse proprii, aproape integral, în cursul verii.

Aceasta reprezintă o premieră națională, fiind prima investiție privată de acest tip și cel mai amplu proiect de renovare la standard nZEB a unei școli publice, cu soluții tehnologice inovatoare.

OMV Petrom a finanțat investiția pentru reabilitarea energetică a Corpului C10 de la Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” din Ploiești, care s-a ridicat la circa 1 milion de euro. Pe parcursul lucrărilor de la Ploiești s-au alăturat ca sponsori compania Signify, care a oferit sistemul de iluminat ultramodern, iar Grupul Electrica a contribuit cu sistemele de panouri fotovoltaice.

Christina Verchere, CEO al OMV Petrom: „Clădirile consumă circa 45% din necesarul de energie din România, în condițiile în care multe dintre cele construite înainte de 1990 au un consum de 2-3 ori mai mare decât cele moderne. Avem un potențial foarte mare pentru eficiență energetică și proiectul de reabilitare a liceului „Elie Radu” de la Ploiești este un exemplu în acest sens. Putem contribui cu toții la un mediu mai curat, printr-un consum mai responsabil de energie”.   

Principalele lucrări de reabilitare energetică realizate la exteriorul și la interiorul clădirii sunt:

  • izolarea termică a pereților exteriori, izolare termică a terasei si izolare termică a planșeului;
  • schimbarea integrală a tâmplăriei existente cu tâmplărie performantă energetic;
  • modernizarea sistemului de iluminat, prin instalarea unui sistem de tip LED, cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață și instalarea unui sistem inteligent de telecontrol al iluminatului – echipamente asigurate de sponsorul Signify;
  • introducerea echipamentelor de producere a energiei din surse regenerabile; panouri fotovoltaice (echipamente oferite de Grupul Electrica) și panouri solare termice;
  • înlocuirea conductelor și a radiatoarelor din întreaga clădire;
  • instalarea unui sistem de încălzire a apei menajere cu panouri solare termice și depozitarea ei în boilere, astfel încât clădirea se va decupla automat de la punctul termic al campusului, ori de câte ori condițiile climatice favorizează încălzirea apei;
  • înlocuirea coloanelor de agent termic pentru încălzire; înlocuirea tuturor corpurilor de încălzire existente cu unele noi, din oțel, și dotarea lor cu robineţi termostatici, robineţi de reglare pe retur, robineţi de dezaerisire;
  • montarea de echipamente de filtrare a aerului cu recuperare de căldură și dotarea sălilor de clasă cu echipamente de dezinfectare a aerului, care vor asigura un mediu mai sănătos pentru elevi și profesori în timpul orelor de clasă;
  • instalarea de parasolare la ferestrele puternic însorite;
  • reamenajarea interioară integrală (finisaje pardoseli/pereți/plafoane integral refăcute, obiecte sanitare noi etc.), ceea ce a crescut calitatea confortului în utilizarea clădirii.

Despre OMV Petrom

OMV Petrom este cea mai mare companie integrată de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 47 milioane bep în 2021. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a peste 780 de benzinării sub două branduri – OMV și Petrom.

Acțiunile OMV Petrom se tranzacționează la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori Londra. OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,6% din acțiunile OMV Petrom, iar 28,4% sunt deținute de persoane fizice și juridice.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 35 miliarde de euro reprezentând taxe și dividende plătite în perioada 2005 – 2021. În aceeași perioadă, compania a investit circa 17 miliarde euro.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007 – 2021, compania a alocat peste 80 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.

Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD, Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice) privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice.

Share this article
Prev Post

Sinteză EY: peste 18 mld. euro vor fi disponibile pentru proiecte în sectorul energetic prin PNRR și Fondul de Modernizare

Next Post

Goodyear dezvoltă o anvelopă din cauciuc produs din păpădie / Facilități pentru accelerarea proiectelor de energie regenerabilă în Grecia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next