România plantează pentru mâine. OMV Petrom a finalizat prima etapă de plantare din acest an

OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, a finalizat etapa de plantări de primăvară din cadrul campaniei „România plantează pentru mâine”, cea mai mare inițiativă de împădurire, finanțată din fonduri private, din România.

OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, a finalizat etapa de plantări de primăvară din cadrul campaniei „România plantează pentru mâine”, cea mai mare inițiativă de împădurire, finanțată din fonduri private, din România. 

Aprox. 700 de voluntari au contribuit la plantarea a 328.000 de puieți pe o suprafață totală de 66 de ha. Acțiunile de împădurire s-au derulat în 27 localități din 16 județe și au beneficiat de sprijinul a șase organizații non-guvernamentale, recunoscute pentru contribuțiile aduse protecției mediului înconjurător: Act for Tomorrow, Mai Mult Verde, Plantăm fapte bune în România, Pădurea Copiilor, Viitor Plus și Asociația Parcul Natural Văcărești. 

Acțiunile de împădurire programate pentru anul 2021 au început în luna martie și sunt împărțite în două sezoane – primăvara și toamna. In cel de-al doilea an al campaniei „România plantează pentru mâine” vor fi plantați 500.000 de puieți pe o suprafață de 107 ha. 

Totodată, în cadrul acestei etape, a fost consemnată și o premieră: voluntarii au plantat, în Moinești, prima pădure urbană miniaturală din România. Peste 1.000 de puieti din 16 specii au fost plantati pe o suprafata de 500 de mp, in curtea Scolii Gimnaziale George Enescu din Moinesti. 

Rolul acestei păduri urbane este acela de a îmbunătăți calitatea aerului, de a reduce zgomotul și de a crește biodiversitatea. 

Pădurile urbane miniaturale sunt păduri dense, cu biodiversitate mare, care se pot dezvolta pe suprafețe ce pornesc de la 250 de mp. Mai sunt cunoscute ca păduri „Miyawaki”, după numele botanistului japonez care a popularizat acest concept.   

Popularitatea pădurilor Miyawaki este în creștere la nivel european. Proiecte precum Pădurile Urbane din Belgia și Franța, și Tiny Forest din Olanda, reunesc voluntari pentru a transforma mici suprafețe virane în adevărate oaze de biodiversitate. 

Despre programele de plantări ale OMV Petrom 

„România plantează pentru mâine” a debutat în 2020 și se derulează pe o perioada de 3 ani, având ca obiectiv plantarea a 1,5 milioane de puieți. OMV Petrom contribuie cu 4,6 milioane de euro. În primul an al campaniei, au fost plantați peste 550.000 de puieți, pe o suprafață de peste 120 de hectare. 

Pădurile sechestrează carbonul, prin captarea dioxidului de carbon din atmosferă. Ca parte din campanie, OMV Petrom susține cercetarea în domeniul captării și stocării carbonului și finanțează prima inițiativă din România de calcul și prognoză a stocului de carbon, realizată de Forest Design prin tehnica scanării LiDAR (3D Laser), precum și digitalizarea informațiilor obținute – https://www.forestdesign.eu/Portal/. 

Această campanie contribuie la susținerea a trei obiective din Agenda ONU 2030 pentru Dezvoltare Durabilă: (13) Acțiune Climatică, (15) Viața Terestră și (17) Parteneriate pentru Realizarea Obiectivelor.  

În perioada 2008 – 2019, OMV Petrom a plantat peste 700.000 de copaci, pe o suprafață de 140 de hectare, devenind unul dintre cei mai mari promotori din mediul privat al acțiunilor de plantare. Campaniile desfășurate de-a lungul timpului au beneficiat de sprijinul angajaților și a peste 3.000 de voluntari, care au ales să contribuie civic pentru a proteja și a crește pădurile din România. 

Despre OMV Petrom 

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de 53 milioane bep în 2020. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a 793 benzinării, la sfârșitul anului 2020, sub două branduri, OMV și Petrom. 

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, deține 20,6% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deține 7%, iar 21,4% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori Londra. 

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuții de aproximativ 32 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2020. 

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007-2020, compania a alocat aproximativ 72 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală. 

Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD, Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice) privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Prev
O nouă viață hainelor by Auchan

O nouă viață hainelor by Auchan

În continuarea misiunii sale de a încuraja un stil de viață responsabil, Auchan

Next
Henkel – trecere în revistă a inovațiilor sale sustenabile

Henkel – trecere în revistă a inovațiilor sale sustenabile

Henkel este un deschizător de drumuri și se numără printre primele companii care

You May Also Like