Companii responsabile față de mediu și oameni

One United Properties a donat în 2023 6,1 mil. lei pentru proiecte comunitare de regenerare urbană și protecția mediului (Raport de sustenabilitate)

Raportul de Sustenabilitate One United Properties pentru 2023: 14 șantiere de construcții, 900.000 mp în dezvoltare și peste 21.000 de locuri de muncă create

One United Properties, principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, și-a publicat cel de al 4-lea Raport voluntar de Sustenabilitate, pentru anul 2023.

Raportul evidențiază progresele companiei în domenii cheie ale sustenabilității și acoperă aspecte de mediu, sociale și de guvernanță.

„Pe măsură ce compania noastră se dezvoltă, crește și numărul dezvoltărilor care transformă imaginea Bucureștiului. În 2023, One United Properties a finalizat 1.549 de unități rezidențiale și comerciale, marcând cea mai mare livrare anuală de până acum și depășind rezultatele din anii anteriori. În același timp, compania noastră avea 4.281 de unități în curs de dezvoltare activă, consolidându-ne poziția de lider în dezvoltările sustenabile din România. Pe parcusul anului trecut, operațiunile noastre s-au desfășurat pe 14 șantiere de construcții, inclusiv pentru restaurarea fostei Fabrici Ford, acum One Gallery, și pentru Casa Braikoff, care va fi inaugurată în curând ca One Athénée, ambele fiind planificate pentru livrare în 2025. A fost un an de referință în ceea ce privește dezvoltarea, dar la fel de important a fost și progresul nostru în măsurarea impactului ESG. În acest context, suntem mai dedicați ca niciodată să oferim o imagine de ansamblu transparentă a operațiunilor, resurselor și obiectivelor noastre privind acțiunile ESG. Acest devotament puternic subliniază rolul nostru nu doar ca dezvoltatori, ci și ca pionieri ai dezvoltării sustenabile și responsabile, construind un viitor mai bun pentru București și nu numai”, a declarat Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties.

Operațiunile One United Properties s-au extins semnificativ în 2023, valoarea dezvoltărilor în construcție depășind 1,5 miliarde de euro, iar suprafața totală aflată în construcție ajungând la aproape 900.000 mp.

În privința proiectelor cheie, în 2023, One United Properties a realizat progrese în direcția îmbunătățirii infrastructurii educaționale pentru comunitate. În mod special, compania a pus la dispoziție gratuit o facilitate sigură și modernă pentru școala primară publică I.G. Duca, a cărei clădire prezenta un risc seismic de gradul doi. De asemenea, compania s-a angajat să investească încă 6 milioane de euro în construirea unor facilități educaționale de ultimă generație de care vor beneficia locuitorii din One Lake District, One Lake Club și One High District.

„Demersurile în sfera sustenabilității sunt esențiale pentru misiunea noastră. În 2023, am continuat să implementăm noi politici și proceduri care ne fac raportarea și mai riguroasă. Prin urmărirea principalilor indicatori cheie de performanță în ceea ce privește aspectele de mediu, sociale și de guvernanță, ne-am asigurat că inițiativele noastre sunt măsurabile și cu impact. Inovația pe care o aducem în dezvoltarea produselor a înregistrat, de asemenea, progrese semnificative. Ca urmare a campaniilor de informare pe care le-am desfășurat în ultimii ani, care au evidențiat beneficiile sistemelor de încălzire și răcire prin schimb geotermal, în 2023 am înregistrat pre-vânzări semnificative la One Lake Club, One Lake District și One High District, reflectând interesul în creștere al clienților pentru o viață sustenabilă. Continuând pe această direcție, am fost încântați să semnăm anul trecut un acord istoric cu Infineon Technologies pentru a dezvolta cea mai sustenabilă clădire de birouri din România, One Technology District. Acest proiect va fi pionier în inovații precum încălzirea și răcirea fără gaze prin soluții termice care utilizează schimbul geotermal. Această colaborare nu numai că stabilește un nou standard în România, dar urmărește, de asemenea, să definească un reper la nivel global în ceea ce privește sustenabilitatea. Privind spre viitor, angajamentul nostru față de sustenabilitate și inovație va continua să ne propulseze businessul”, a declarat Andrei Diaconescu, co-CEO One United Properties.

În 2023, compania și-a măsurat, pentru al doilea an consecutiv, amprenta de CO2. În consecință, pentru 2023, One United Properties a generat aproximativ 31 de tone de echivalent CO2 la nivelul emisiilor Scop 1 și 19.641 de tone de echivalent CO2 la nivelul emisiilor Scop 2. De asemenea, compania a măsurat, pentru prima dată, emisiile parțiale de tip Scop 3 generate pe șantierele de construcție și la nivelul dezvoltărilor de birouri, care s-au ridicat la 1.273 de tone.

În ceea ce privește responsabilitatea socială corporativă, numai în 2023, One United Properties a donat 9,3 milioane de lei pentru susținerea asociațiilor locale și a proiectelor caritabile.

Strategia de CSR a companiei este orientată în jurul a trei verticale:

  • regenerare urbană și protecția mediului, unde One United Properties a făcut donații totale de 6,1 milioane de lei;
  • educație, sport și antreprenoriat, unde sprijinul s-a ridicat la 2,9 milioane de lei;
  • sănătate și cercetare, unde compania a donat anul trecut 331,4 mii de lei pentru mai multe cauze.

Raportul de sustenabilitate 2023 al One United Properties a fost elaborat folosind standardele Global Reporting Initiative (GRI) și este disponibil AICI.

Share this article
Prev Post

Europenii de +30 ani înțeleg mai bine schimbările climatice decât generațiile mai tinere și, în general, decât americanii. Care e nivelul românilor (studiu BEI)

Next Post

Programul de accelerare pentru startupuri greentech Romania ClimAccelerator deschide înscrierile în etapa Seed Stage

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next