Fenomenul sărăciei energetice în România s-a acutizat în contextul pandemiei, astfel, trei din zece gospodării (33,3%) au ajuns în sărăcie energetică după ce au cheltuit în 2020, peste 10% din venituri doar pentru plata facturilor la energie, procent în creștere față de anul precedent (27,4%). Totodată, aproape două din zece gospodării (19%) suferă de ceea ce se numește „sărăcie energetică ascunsă”, reducându-și mult consumul din cauza veniturilor mici, față de 16% în anul anterior, conform unei analize a Observatorului Român al Sărăciei Energetice (ORSE).
Sărăcia energetică derivă în principal din veniturile mici și eficiența energetică slabă a clădirilor, dar și din lipsa accesului diversificat la resurse accesibile (în special în mediul rural, puternic dependent de lemn), așadar îmbunătățirea eficienței energetice la nivelul gospodăriilor și utilizarea sporită a energiei regenerabile prin instrumente țintite sunt principalele măsuri care pot contribui, pe termen mediu și lung, la atenuarea sărăciei energetice în România.
„Datele statistice ne arată clar că tot mai mulți dintre concetățeni se confruntă cu sărăcia energetică, adică nu își permit să mențină temperaturi confortabile în locuințe, ori sunt nevoiți să renunțe la alte nevoi de bază, precum hrană, îmbrăcăminte sau medicamente, pentru a-și plăti facturile la energie. Cred că fiecare dintre noi cunoaște probabil pe cineva care se confruntă cu această situație nefericită, printre rudele noastre, prieteni, vecinii de la bloc sau consătenii noștri. Cu toții suntem parte din aceeași societate, așa că acești consumatori trebuie sprijiniți prin politici țintite, astfel încât să aibă acces la energie conform necesităților, un drept care ține de demnitatea umană până la urmă”, a declarat Anca Sinea, vicepreședinte al Asociației Centrul pentru Studiul Democrației și coordonatorul ORSE.
Experții ORSE susțin că ar trebui dezvoltate politici publice menite să diminueze provocările asociate sărăciei energetice, precum renovarea clădirilor din mediul urban și rural, precum și înființarea unor ghișee unice la nivelul administrației rurale.
Cele mai multe locuințe din mediul urban (74,5%) sunt blocuri tip panel, multifamiliale, construite în perioada comunistă și ineficiente energetic. Chiar dacă locuințele din mediul urban sunt conectate cu precădere la rețeaua națională de gaz, iar încălzirea se realizează fie în sistem centralizat (în special în orașele mari), fie prin boilere pe gaz individuale, caracteristicile tehnice ale locuințelor multifamiliale (vechime, tip de material de construcție folosit, tip de ferestre sau alte izolații) pot exacerba vulnerabilitățile gospodăriilor, printr-un consum ridicat de energie și/sau printr-un mediu de trai nesănătos (mucegai, infiltrații, etc).
Politicile de decarbonare a sistemelor de încălzire ar trebui să aibă în vedere țintele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – tranziție justă, decarbonarea SACET-urilor și decarbonarea încălzirii locuințelor individuale.
Totodată, programele de reabilitare energetică a clădirilor și facilitare a accesului la resurse diversificate, accesibile și curate trebuie să vizeze și mediul rural, unde locuințele au un grad de renovare termică și mai redus față de cele din mediul urban (3% în mediul rural, față de 8% în mediul urban). Până acum, factorii politici au acordat prea puțină atenție zonelor rurale și celor suburbane, programele de investiții pentru eficiența energetică în locuințe vizând în special gospodăriile urbane.
În mediul rural, 80% dintre gospodării folosesc lemn pentru încălzire și nu au acces la alte surse sau forme de încălzire. Locuințele din mediul rural sunt construite cu precădere din materiale naturale (lemn, chirpici – 20% – și mai rar cărămidă). Deși astfel de gospodării ar putea fi vizate de măsuri de termoizolare cu produse derivate din cânepă sau lână de oaie, nu există în acest moment vreo intenție de a implementa astfel de politici adaptate pentru mediul rural, care să fie accesibile financiar de către gospodăriile cu venituri mici și medii.
Pe lângă creșterea capacității instituționale de a mapa fenomenul sărăciei energetice, este nevoie de programe de sprijin care să ajute administrațiile mici să acceseze fonduri specifice pentru a reduce acest fenomen (reabilitare termică a clădirilor, alte măsuri de eficientizare, investiții în energie verde etc.). Pe lângă aceste măsuri, o soluție aflată la îndemâna administrațiilor locale ar putea fi și înființarea de “one-stop-shops” sau “ghișee unice”, care să ofere servicii integrate și accesibile pentru gospodăriile vulnerabile.
