Companii responsabile față de mediu și oameni

Parc de „buzunar” în orașul Katowice cu mobilier urban care imită lemnul, realizat din textile reciclate

În Katowice, unul dintre cele mai mari orașe poloneze, s-a deschis temporar un părculeț, un parc de buzunar, cum i se mai spune, cu mobilier urban realizat aproape în întregime din materiale textile reciclate, informează waste-management-world.com.

Băncile, scaunele și mesele sunt realizate în proporție de 95% din haine vechi, mărunțite, tratate termic și solidificate. Materialul durabil rezultat se numește VIVE Texcellence și imită aspectul lemnului. Pentru rezistența în timp, a fost folosită o mică cantitate de metale.

Un parc de buzunar este de regulă înființat într-un mediu urban unde spațiul este limitat. De obicei, astfel de parcuri sunt temporare, au mici elemente de mobilier urban și urmăresc să facă spațiile publice sufocate de betoane mai atractive și mai răcoroase.

În 2018, Katowice a găzduit Conferința ONU privind schimbările climatice COP24, iar de atunci municipalitatea și-a propus să devină un exemplu de bune practici în domeniul acțiunii climatice.

Credit foto: vivetexcellence.pl

Share this article
Prev Post

Companiile reacționează prea lent la nevoile de viață ale consumatorilor influențați de fluiditatea schimbărilor din jurul lor (raport Accenture)

Next Post

dm susține economia circulară prin intermediul campaniei ÎMPREUNĂ pentru stoparea risipei de materii prime

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next