Companii responsabile față de mediu și oameni

Peste 6 milioane de tone de microparticule rezultate din uzura anvelopelor ajung anual în atmosferă și oceane. Soluția unui startup britanic la această problemă

Aproximativ 6,1 milioane tone de microparticule rezultate din frecarea pneurilor în contact cu asfaltul ajung anual în atmosferă și în mediul nostru acvatic. Aceste microparticule se numără printre cei mai întâlniți poluanți din oceane din categoria microplasticelor, cu consecințe extreme asupra mediului, relatează CNN.

Microplasticele generate de exploatarea anvelopelor contribuie la poluarea periculoasă cu PM2,5 – particule atât de mici încât pot fi inhalate și pot cauza probleme de sănătate respiratorie.

„De ani de zile ne concentrăm pe emisiile din țeava de eșapament, dar trebuie să ne uităm și la alte surse de poluare”, spune Siobhan Anderson, director științific și co-fondator al startupului britanic The Tyre Collective. „Știm cu toții că anvelopele se uzează, dar nimeni nu se gândește cu adevărat la microparticulele rezultate, care intră în aer și în apă.”

Pentru a vizualiza amploarea problemei, startupul a calculat cantitatea de reziduuri rezultate din rulajul anvelopelor unui autobuz londonez într-o zi și a constatat că aceasta este de dimensiunea unui grapefruit.

Început ca un proiect studențesc în 2020, The Tyre Collective a venit cu o soluție la această problemă de mediu și sănătate și a creat un dispozitiv montat pe roți care colectează particulele mici de cauciuc pe plăci de cupru încărcate electrostatic.

O astfel de soluție este cu atât mai urgentă odată cu creșterea numărului de vehicule electrice din trafic. Chiar dacă vehiculele electrice contribuie la reducerea emisiile de carbon, faptul că ele sunt în general mai grele decât vehiculele pe combustibil amplifică uzura anvelopelor contribuind astfel la poluarea cu microparticule. Un raport al OCDE evidențiază că vehiculele electrice mai grele emit mai multe particule PM2,5 decât mașinile convenționale, astfel încât se preconizează că emisiile non-eșapament vor crește cu 52,4% până în 2030.

Soluția propusă de The Tyre Collective este în prezent testată în parteneriat cu Zhero, o companie londoneză cu servicii de logistică sustenabile, cu emisii reduse.

Foto credit: The Tyre Collective (Fb)

Share this article
Prev Post

Fabrica de viață a Orașului: pauze de respirație donate de Parcul Natural Văcăreşti oamenilor care trăiesc în București

Next Post

#WhatWeValue: platforma Telekom care utilizează tehnologia NFT pentru susținerea proiectelor de voluntariat inclusiv în zona de mediu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next