Retailerul internațional de modă Primark a încheiat un parteneriat cu Circular Textiles Foundation (Fundația pentru Textile Circulare) pentru a dezvolta un program aprofundat de formare pentru diviziile sale de Design și Produs. Programul vizează principii avansate de design circular în materie de îmbrăcăminte, având în centru procesul de reciclare, în linie cu angajamentul Primark de a produce mai multe haine reciclabile până în anul 2027.
În cadrul programului, echipele de design și produs ale Primark, alături de furnizorii selectați, vor analiza fiecare categorie de îmbrăcăminte Primark pentru a înțelege cum pot fi aplicate principiile circularității pe baza caracteristicilor unice ale fiecărui tip de produs. Fundația va organiza, de asemenea, o serie de ateliere pentru a ajuta echipele să pună în practică teoria design-ului circular și pentru a le arăta acestora cum să transpună această filosofie în viața de zi cu zi.
Nicholas Lambert, Head of Circularity la Primark, a declarat: “Acesta este următorul pas pentru noi, la Primark, să începem cu adevărat să aplicăm principiile design-ului circular în modul în care proiectăm și confecționăm produsele. Echipele noastre așteaptă cu nerăbdare să-și perfecționeze abilitățile și să înțeleagă cum ne putem îmbunătăți standardele în ceea ce privește design-ul prin acest nou program de formare personalizat. Ne dorim în continuare ca designerii și furnizorii noștri interni să creeze modalități distractive și inovatoare de a ne îmbunătăți produsele dincolo de așteptările clienților noștri.”
Tim Cross, fondatorul Circular Textiles Foundation, a adăugat: “Schimbul de cunoștințe este crucial pentru a aborda problemele industriei în pas cu tendințele actuale și aici intervine fundația noastră. Transformăm design-ul circular și reciclarea hainelor și le ducem într-o direcție mainstream, făcându-le accesibile și disponibile tuturor. Sperăm ca parteneriatul cu Primark să încurajeze schimbarea la nivelul întregii industrii și să ne ducă cu un pas mai aproape de acest deziderat. Așteptăm cu nerăbdare să începem această călătorie alături de Primark și să creăm împreună noi oportunități.”
Parteneriatul dintre Primark și Circular Textiles Foundation se bazează pe primul program de formare în design circular implementat anul trecut de fundație în cadrul companiei, la care au participat peste 500 de angajați Primark. Programul inițial, dezvoltat în colaborare cu Circle Economy și Sustainable Fashion Academy, a fost conceput pentru a educa designerii și echipele de produs Primark cu privire la principiile de bază ale unei economii circulare, precum și la Standardul de Produs Circular al Primark.
Pentru a oferi produselor sale o viață mai lungă, Primark s-a angajat ca toate articolele sale de îmbrăcăminte să fie produse din materiale reciclabile până în 2027. În ultimii doi ani, retailerul a încorporat principii de design circular în mai multe colecțiil ale sale, iar anul trecut a lansat prima sa colecție de 35 de piese de îmbrăcăminte pentru bărbați, femei și copii, realizate în conformitate cu Standardul de Produs Circular Primark.
De atunci și până în prezent, compania a continuat să își extindă această ambiție, inclusiv prin lansarea unei game de îmbrăcăminte pentru copii și o colaborare recentă cu Disney, partenerul său pe termen lung, care marchează 30 de ani de The Lion King, ambele concepute cu gândul la viitor și la sustenabilitate.