Companii responsabile față de mediu și oameni

Profi România și Marathon EPR Group au susținut organizarea în Timișoara a unui atelier creativ de Colaj Climatic pentru liceeni

Profi România și Marathon EPR Group SA, organizație de implementare a răspunderii extinse a producătorului (OIREP), au susținut recent organizarea unui workshop de Colaj Climatic pentru elevii liceului Grigore Moisil din Timișoara.

Peste 150 de copii din clasele 9-12 au învățat participativ să construiască un colaj cu ajutorul cărților de joc centrat pe cauzele și consecințele schimbărilor climatice.

Participanții au fost împărțiți în echipe pentru a găsi relațiile cauză-efect dintre cele 42 de cărți ale boardgame-ului, folosindu-și totodată creativitatea grafică și lingvistică. Fiecare echipă a fost apoi invitată să-și prezinte pe scurt colajul – care poate fi folosit ca poster de perete.

Finalul atelierului a fost marcat de o discuție colectivă pe tema schimbărilor climatice și a impactului acestui fenomen asupra fiecăruia dintre noi, fiind prezentate soluții pentru un trai mai sustenabil și mai sănătos, cu grijă față de mediul înconjurător.

Având la bază raportul Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC), jocul Colaj Climatic este prezent în 46 de țări, fiind promovat în România de Asociația Micile Bucurii.

Colaj Climatic la Climate Change Summit 2022

Micile Bucurii va fi prezentă cu prezentări și demonstrații ale boardgame-ului Colaj Climatic pe 4 octombrie la conferința internațională Climate Change Summit, primul summit din România dedicat soluțiilor la schimbările climatice, care va avea loc pe 4-5 octombrie 2022, la Teatrul Odeon din București. 

Foto: Marathon EPR Group SA

Share this article
Prev Post

WE GREEN sprijină antreprenoriatul feminin în mediul rural și obiectivele privind egalitatea de gen și economia socială verde

Next Post

DS Smith a lansat Let’s Go Circular! – un kit educațional pentru elevi și formatori pe tema economiei circulare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next