Companii responsabile față de mediu și oameni

Programul național de economie circulară și socială – ReCircular

Act for Tomorrow a lansat astăzi programul de economie circulară „ReCircular”, cu scopul de a promova reciclarea, refolosirea, recondiționarea, repararea și redirecționarea resurselor din sectorul privat către comunitățile defavorizate.

În cadrul ReCircular, vor fi colectate resurse precum piese de mobilier, haine, rechizite, jucării și alte tipuri de bunuri care pot fi reutilizate, reparate sau pot reprezenta noi materii prime pentru o altă folosință.

Citește și: Wizz Air salută legislația Uniunii Europene privind adoptarea de carburanți sustenabili pentru aviație (SAF)

Principalii beneficiari ai programului sunt instituțiile de învățământ publice, centrele de tineret, centrele destinate persoanelor vârstnice, centrele de plasament, spitalele și policlinicile, ONG-urile mici, alte instituții cu rol educațional și social.

Programul Recircular a fost pilotat de Act for Tomorrow încă din 2019, cu ajutorul partenerilor strategici: OMV Petrom, Kaufland Romania, Autonom Rent a Car, Bosch România și a beneficiat de donații din partea companiilor P&G România și Globalworth.

Citește și: 14,7 milioane de biciclete au fost produse în UE, în 2022. România, al 2-lea cel mai mare producător

Formularul de înscriere poate fi accesat AICI

Platforma recircular.ro, pe care se va realiza înscrierea beneficiarilor, va permite acestor structuri să își descrie nevoile într-un mod detaliat.

A doua etapă a programului constă în dezvoltarea unui atelier de tâmplărie. Atelierul are scopul de a crea produse circulare, precum mobilier modular pentru școli, mobilier adaptat pentru mediul corporate și soluții de mobilier urban.

În primul an, centrul ReCircular va fi echipat în întregime cu infrastructura, facilitățile și echipamentul tehnic necesar pentru a gestiona resursele donate.

Share this article
Prev Post

Wizz Air salută legislația UE privind adoptarea de carburanți sustenabili pentru aviație (SAF)

Next Post

Târgul de Jucării 2nd Life organizat de Green Revolution, a 3-a ediție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next