26.646 hectare de pădure au fost regenerate pe parcursul anului trecut, cu 1.335 hectare mai puţin faţă de anul 2022, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, citate de Agerpres.
Din totalul suprafeţelor supuse procesului de regenerare, 19.354 hectare (72,6%) au fost regenerări naturale, cu 427 hectare mai puţin decât în anul 2022, în timp ce 7.292 hectare (27,4%) au fost reprezentate de regenerări artificiale, cu 908 hectare mai puţin faţă de anul precedent.
Cea mai mare parte din regenerări, respectiv 99,8%, s-a efectuat pe terenuri în fondul forestier, 0,1% pe terenuri preluate în fondul forestier şi 0,1% pe terenuri din afara fondului forestier.
În 2023, suprafaţa regenerată a scăzut comparativ cu anul anterior la răşinoase (1.472 hectare), în timp ce la foioase a crescut (137 hectare).
Din totalul suprafeţei regenerate artificial în anul 2023, ponderea cea mai mare, de 99,9%, o reprezintă regenerarea realizată prin plantaţii, din care cu puieţi din specii de răşinoase pe 3.962 hectare şi cu puieţi din specii de foioase pe 3.324 hectare. Semănăturile directe cu seminţe forestiere au fost de 6 hectare.
Totodată, anul trecut s-au efectuat lucrări de pregătire a terenului pe o suprafaţă de 2.402,1 hectare, cu 128,3 hectare mai puţin faţă de anul 2022, lucrări de pregătire a solului pe o suprafaţă de 1.179,8 hectare, cu 104,5 hectare mai mult faţă de anul 2022, şi lucrări de îngrijire a culturilor tinere pe 65.831 hectare, cu 6.002,5 hectare mai mult, comparativ cu anul 2022.
De asemenea, s-au mai efectuat lucrări de ajutorare a regenerării naturale pe 16.214,7 hectare, cu 3.347,2 hectare mai puţin decât în anul anterior.
La nivelul regiunilor de dezvoltare, 21,3% din suprafaţa totală regenerată în anul 2023 a fost realizată în regiunea Nord-Est, 17,6% în regiunea Sud-Est, 16,5% în regiunea Centru, 11,6% în regiunea Nord-Vest, 11,5% în regiunea Sud-Muntenia, 11,3% în regiunea Vest, 9,6% în regiunea Sud-Vest-Oltenia şi 0,6% în regiunea Bucureşti-Ilfov.
Cele mai mari suprafeţe regenerate s-au înregistrat în judeţele Vrancea (2.698 hectare), Suceava (2.471 hectare), Bacău (1.287 hectare), Harghita (1.192 hectare), Argeş (1.100 hectare), Caraş-Severin (969 hectare), Arad (897 hectare), Bihor (864 hectare), Braşov (845 hectare), Hunedoara (810 hectare), Sibiu (777 hectare), Neamţ (751 hectare) şi Maramureş (732 hectare).
Read next
2 min read