Landbell Group, principalul furnizor de servicii globale de mediu, a lansat o nouă ediție Green Alley Award, singurul premiu din Europa pentru idei de afaceri exclusiv în domeniul economiei circulare.
Aplicațiile sunt deschise până cel târziu 20 noiembrie 2023, iar solicitanții au șansa de a câștiga 25.000 de euro.
Competitorii pot fi startup-uri cu o vechime de cel mult 5 ani, startup-uri neînregistrate încă juridic, precum și persoane fizice și grupuri care doresc să înceapă o afacere în domeniul economiei circulare – cu focus pe economia circulară digitală, reciclare și prevenirea deșeurilor.
Înscrierea se face exclusiv online, în limba engleză, prin completarea unui formular disponibil pe site-ul www.green-alley-award.com/apply-form.
Ultima etapă a competiției va reuni 6 participanți selectați prin vot public (1 finalist) și juriul de experți (5 finaliști) în etapele anterioare. Finaliștii vor fi informați despre nominalizarea lor cu cel puțin trei săptămâni înainte de Finala care va avea loc la Berlin, în luna aprilie 2024.
Cei 6 finaliștii vor fi invitați să își prezinte ideea de afaceri într-o prezentare de cinci minute, iar juriul format din experți va selecta un câștigător al Premiului Green Alley 2024, pe baza prezentării și a aplicației.
Accesează informații suplimentare și formularul de înscriere