Companii responsabile față de mediu și oameni

S-a lansat Junction, un fond european de capital care va investi 100 mil. euro în start-up-uri verzi aflate în stadiul de dezvoltare

Lansat în vara lui 2022 de un grup de antreprenori, directori de companii și investitori din sectorul energetic și cel tehnologic, fondul european de capital Junction va investi în perioada următoare 100 mil. euro în soluții de business verzi scalabile, în stadiul de devoltare. Junction își propune astfel să joace un rol definitoriu în tranziția energetică atât de necesară a Europei.

Potrivit eu-startups.com, printre membrii fondatori Junction, se numără Pieter-Jan Mermans, co-fondatorul Restore, Vincent Gregoir, fost Partener Asociat Inven, Bruno Vanderschueren , fondatorul furnizorului de energie verde Lampiris și Dirk Dewals, fost membru în Comitetul executiv al firmei de capital privat GIMV.

„Tranziția către zero net nu ar trebui să fie o problemă, deoarece poate fi realizată cu tehnologii care există deja astăzi. Din păcate, majoritatea firmelor de capital germane sau europene preferă să investească în start-up-uri aflate în stadiu incipient, pentru a avea o redresare rapidă. Dar dacă vrem să reușim în tranziția energetică și climatică, avem nevoie de mai multe investiții în dezvoltarea IMM-urilor cu impact deja demonstrat.” a spus Vincent Gregoire.  

„Nu avem în vedere stadiul incipient (al start-up-urilor) și nici vreo inginerie financiară. Ne concentrăm pe tranziția rapidă și scalarea tehnologiilor care asigură un impact pe termen lung. Știm că drumul antreprenorial este unul lung și anevoios și ne-am propus să însoțim companiile inovatoare promițătoare pe acest drum format din suișuri și coborâșuri. Acum, într-un moment critic în care multe dintre aceste întreprinderi se pot afirma ca piloni ai viitorului energetic durabil al Europei, credem că putem juca un rol important în realizarea acestui deziderat.” a spus Pieter-Jan Mermans.  

Cum stă România la capitolul start-up-uri verzi

Impact Hub Bucharest și Innovation Starter au lansat pe 15 septembrie a.c. ediția a doua a raportului Green Startup Ecosystem, o mapare a start-up-urilor verzi din România și Bulgaria. Deși România se situează pe locul 25 din cele 27 state membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește ecoinovația, ecosistemul românesc de start-up-uri verzi înregistrează o creștere semnificativă față de perioada pre-pandemică – începând cu 2020, numărul anual de inițiative verzi s-a dublat.

Cartografierea ecosistemului din acest an a arătat, la fel ca și ediția anterioară, un număr constant de start-up-uri nou înființate care își propun să rezolve probleme acute de mediu sau climatice, prin intermediul tehnologiei: 39 de inițiative au luat naștere în 2021, număr identic cu cele înființate în 2020. 

În total, au fost identificate 150 de start-up-uri verzi în România și 115 actori cheie, care le susțin și sunt piloni de bază în ecosistem.

Foto credit: eu-startups.com

Share this article
Prev Post

Denis Le Vot: Dacia nu va renunța la motoarele termice decât atunci când se va cere

Next Post

Carbon Neutru și Net Zero. Care este diferența?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next