Companii responsabile față de mediu și oameni

S-a lansat noua sesiune de finanțări nerambursabile de la bugetul Municipiului București pentru proiecte ONG în domeniul protecției mediului și animalelor

Municipiul București a lansat selecția publică a proiectelor din domeniul Protecția mediului înconjurător și animalelor, care vor beneficia de finanțare nerambursabilă de la bugetul local al Municipiului București în anul 2023, conform Legii nr. 350 din 2005.

Valoarea totală a finanțărilor este de 2.400.000 lei. Valoarea finanțării solicitate/proiect este de min. 10.000 lei și max. 150.000 lei pentru persoanele juridice, respectiv de min. 10.000 lei și max. 50.000 lei pentru persoanele fizice.

Solicitanții care pot participa la procedura de atribuire a contractului de finanțare nerambursabilă sunt persoane fizice din Municipiul București sau persoane juridice fără scop patrimonial care își desfășoară activitatea în Municipiul București. Nu sunt finanțate proiectele pentru care solicitanții nu au prevăzut în statutul organizației activitatea corespunzătoare domeniului la care doresc să participe; pentru persoane fizice: nu au competența să desfășoare activități similare de natura celor care fac obiectul proiectului; solicitanții nu au sediul, filiala, punct de lucru în București.

În domeniul protecția mediului înconjurător vor fi finanțate proiecte centrate pe:

  • utilizarea unor mijloace de transport ecologic;
  • îmbunătățirea calității aerului în Municipiul București;
  • dezvoltarea spiritului civic și ecologic urban prin activități de voluntariat;
  • conservarea și protecția resurselor naturale;
  • igienizarea și înfrumusețarea spațiului public.

În domeniul protecția animalelor vor fi finanțate proiecte centrate pe:

  • prevenirea și combaterea abandonului animalelor;
  • protecția și bunăstarea animalelor;
  • utilizarea terapeutică a animalelor;
  • protecția animalelor și păsărilor sălbatice;
  • prevenirea și combaterea abandonului animalelor.

Activitățile se vor desfășura pe teritoriul Municipiului București în perioada cuprinsă între data semnării contractului de finanțare (28 iunie-18 iulie 2023) și data de 15 noiembrie 2023.

Propunerile de proiecte se pot depune în perioada 18 aprilie – 17 mai 2023 (până la ora 18.30) astfel:

  • fizic – documentația de solicitare a finanțări se poate depune într-un exemplar original precum și pe suport electronic în plic sigilat la registratura primăriei municipiului București din bulevardul Regina Elisabeta nr. 42;

sau

  • electronic – documentația de solicitare a finanțării se poate trimite și doar prin email ca atașament – arhivă parolată, la adresa relatiipublice@pmb.ro. În cazul transmiterii actelor prin email, se vor respecta prevederile legale referitoare la semnătura electronică.

Accesați toate informațiile pe site-ul PMB

Share this article
Prev Post

Kaufland – prima companie din România certificată ”Zero Waste”

Next Post

Parlamentul European a adoptat astăzi o lege istorică care obligă companiile să garanteze că produsele vândute în UE nu au provocat defrișări sau degradarea pădurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next