Companii responsabile față de mediu și oameni

Valoarea investițiilor pentru protecția mediului în UE, 69 de miliarde de euro în 2022 (Eurostat)

Cheltuielile Uniunii Europene pentru protecția mediului (EP) au crescut cu 24% între 2018 și 2022, cu investiții de 69 de miliarde de euro doar în 2022, a anunțat miercuri biroul european de statistică, Eurostat.

Cea mai mare parte a investițiilor s-a concentrat pe serviciile de gestionare a apelor uzate și a deșeurilor. În 2022, acestea au reprezentat 44,0% și, respectiv, 25,7% din totalul investițiilor pentru protecția mediului, în timp ce 10,5% au fost destinate protecției aerului, 7,8% protecției împotriva radiațiilor, cercetării și dezvoltării mediului și altor activități de protecție a mediului, inclusiv administrației generale de mediu și educației, 6,0% protecției solului și apelor subterane, 4,4% biodiversității și conservării peisajelor, iar restul de 1,6% reducerii zgomotului.

Aproximativ 44 de miliarde EUR (65% din totalul investițiilor în protecția mediului) au fost cheltuite de firme, atât de furnizorii specializați de servicii de protecție a mediului (de exemplu, întreprinderile private care se ocupă de colectarea și prelucrarea deșeurilor și de canalizare), cât și de alte societăți decât producătorii specializați, care achiziționează tehnologii și echipamente care reduc presiunile asupra mediului generate de procesul lor de producție (de exemplu, echipamente care reduc emisiile atmosferice). Ponderea investițiilor făcute de sectorul public și cel non-profit a fost de 35% din total.

Ponderea investițiilor în protecția mediului în totalul investițiilor a fost de aproximativ 2,5% în 2022, cu un procent de 2% în cazul investițiilor societăților și de 4,8% în cazul administrației publice.

Sursa foto: Unsplash

Share this article
Prev Post

Ateliere gratuite de mediu pentru copiii din București – Școala de vară ECO Ediția a III-a

Next Post

IFM Sibiu – Prima Construcție Sustenabilă Certificată DGNB din România cu contribuția Holcim și CON-A

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Read next